Tarzan se întoarce...la Straja!

       Mai deunăzi am văzut la televizor un film cu "Tarzan - Omul Junglei" și amintiri aproape uitate mi-au revenit în minte. Și acum îmi amintesc cum, mic copil fiind, îmi plăcea să mă cațăr în copacii din grădina bunicilor. Cum voiam să zbor din copac în copac și de pe o creangă pe alta precum Tarzan. Eram foarte fericit când mă duceam cu vacile la câmp, iar pe drum întâlneam o salcie. Lăsam vacile singure iar eu urcam în acea salcie și, în timp ce mă legănam, imitam urletul lui Tarzan. Nu conta că urletul meu se ducea până hăt departe, dus fiind de văi și păduri. Pentru mine era esenţial ca urletul lui Tarzan să fie cât mai original. În timpul verii, când vremea era foarte călduroasă, mergeam la scăldat împreună cu băieţii din vecini. La locul de scăldat căutam o salcie mai înaltă pentru a ne căţăra şi, prinzând cu mâna un mănunchi de frunze de salcie, ne luam având şi ne aruncam înspre apă. În acel moment, din piepturile noastre iesea urletul lui Tarzan, după care se auzea un "pleosc" în momentul în care burţile noastre atingeau apa.

      Îmi amintesc momentul în care tatăl meu a construit, din trei țevi de metal, un suport pentru uscatul rufelor, iar eu împreună cu băieții din cartier ne agățam cu mâinile de acest suport și îl traversam de la un capăt la celălalt precum văzusem că fac soldații din filmele americane de acțiune.

     Într-o zi obișnuită de muncă, printre e-mail-urile ce veneau în avalanșă, primesc un e-mail de la Vila Alpin*** din Straja. Mă anunțau că au o ofertă specială pentru team building la Straja. Cum e-mail-urile nu mai conteneau să vină, am cedat și am deschis e-mail-ul celor de la Vila Alpin pentru a analiza mai bine oferta, tentat fiind de o bine meritată vacanță. mai ales că au trecut mai bine de 6 luni de la ultimul concediu. Deja mă imaginam într-un team building alături de Sofia (frumoasa mea iubită) și toți angajații noștri.

    Citind cu atenție această ofertă, observ că au incluse diferite activități precum: cățărarea și coborârea în rapel și coborârea pe tiroliană, și cum aceste activități mi-au trezit amintiri legate de  "Tarzan - omul junglei" printez oferta și mă duc în biroul Sofiei.

  "Ce faci honey? Ai multă treabă? Te tentează un sejur la Straja Parc? Tocmai am primit, pe e-mail, o ofertă de la Vila Alpin*** din Straja. Au un parc de aventură la Straja și, cum în ultimul timp am fost foarte aglomerați cu activitățile asociației, mă gândeam ca peste o săptămână să facem un team building la Straja." - i-am spus în timp ce-i arătam oferta celor de la Vila Alpin.

     "Observ că printre activitățile care pot fi făcute aici au și coborârea pe tiroliană. De mult timp mi-am propus să încerc o asemenea experiență dar nu mi-a permis timpul până acum. Ar fi o oportunitate de a ne relaxa după atâta muncă, dar și un moment propice de a închega relațiile colegiale dintre angajații noștri. Acest team building îl putem considera o vacanță la Straja. Îți recomand să faci demersurile necesare pentru a merge noi doi și toți oamenii din subordinea noastră." - mi-a spus Sofia, în timp ce analiza oferta.

    "Asta înseamnă toți angajații asociației noastre. Strălucită idee. În pauza de masă îi voi anunța că peste o săptămână vom avea parte de șapte zile de aventură, într-un team building la parcul de aventură Straja. Bineînțeles că le voi spune să nu se îngrijoreze în privința zilelor de concediu, pentru că această săptămână de relaxare este un cadou din partea noastră, pentru munca bine făcută din ultima perioadă." - i-am spus în timp ce mă pregăteam să anunț angajații noștri despre această decizie.

    Cele șapte zile au trecut și iată că a sosit momentul în care eu, împreună cu Sofia, și cei 30 de angajați ai noștri eram deja la recepția vilei Alpin*** din Straja pentru a ne caza. Cum am ajuns seara, timpul ne-a permis doar o vizită prin împrejurimi, dar ne-am stabilit ca, începând de-a doua zi, să profităm de toate facilitățile oferite de acest sejur la Straja.

    A doua zi trebuia să înceapă cu brainstorming-ul uzual, dar cum am venit să ne relaxăm, le-am spus angajaților că pot profita de toate facilitățile oferite și că ne vedem la prânz sau la cină.

    Rămânând singuri, şi ştiind dorinţa Sofiei de a coborî pe tiroliană, o iau de mână şi mergem, urmând indicatoarele, spre locul de pornire în aventura denumită "coborârea pe tiroliană", Acolo ne întâlnim cu cele două secretare ale noastre, împreună cu alţi angajaţi, ce ascultau cu mare atenţie indicaţiile instructorului privind prinderea şi folosirea hamului, care oferă şiguranţă în coborârea pe tiroliană, şi nu numai. Privesc chipul Sofiei şi observ cât este de entuziasmată să încerce această experienţă. După doar câteva minute de aşteptat la coadă este rândul nostru să coborâm pe tiroliană şi, cunoscând entuziasmul ei, o invit să coboare înaintea mea. Dupa ultimele indicaţii ale instructorului, Sofia se pregăteşte să coboare. O urmăresc cu atenţie, iar pe chipul ei nu observ nici un semn de emoţie sau frică. Sunt impresionat atât de dorinţa de a încerca această experienţă cât şi de calmul afişat, având în vedere că celelalte fete, ce au coborât înaintea ei, erau speriate. Instructorul o asigură că hamul este bine prins şi îi spune că poate începe coborârea oricând doreşte. Se consideră pregătită şi se pregăteşte să coboare, dar nu înainte de a-şi întoarce privirea spre mine pentru a mă asigura că se simte foarte bine. Îmi transmite o bezea, după care îşi ridică picioarele de pe pământ şi pornește... Apuc să-i raspund la bezea şi văd cum se îndepărtează de mine.
      "Ohhh, daaaa! ZBOOOOOR!!!" - o aud cum strigă de fericire.
     Aştept să ajungă la celălalt capăt al tirolianei, înainte de a mă pregăti să cobor şi eu. Între timp instructorul se asigură că hamul meu este strâns legat şi fixat pe mine. Îmi explică cum trebuie să-mi ţin mâinile pe coarda de susţinere şi cum picioarele mele trebuie să stea în unghi de 90 grade în raport cu corpul meu în timpul coborâri.

   Privesc zarea! Privesc cerul! Privesc pământul! Privesc de jur împrejur, trag aer în piept şi-l expir Instructorul îmi face semn că pot porni. Mai inspir încă odată puternic şi-mi ridic picioarele. Nu mai simt pământul, simt că...alunec...zbor...
    "AAAAA-AA-A-A-AAA!!!" - încerc să imit urletul lui Tarzan, cu ambele palme la gură, în timp ce cu braţele ţin, strânsă la piept, coarda de siguranţă, bucurându-mă de senzaţie şi de libertatea pe care o simţi când nu eşti cu picioarele pe pământ.
    Încă mă bucuram de coborâre când mă apropiam de Sofia, ce mă aştepta la locul de sosire. Apuc să-mi desfac coarda de siguranţă şi Sofia îmi sare în braţe.
     "Honey, a fost atât de frumos şi de plăcut! Mai vreau odată!" - îmi spune în timp ce mă sărută.
     "Aşa este! A fost foarte fruimos! Hai încă odată." - îi spun în timp ce o iau de mână şi plecăm spre locul din care am pornit coborârea.
     "Honey, mi s-a părut sau chiar ai strigat în timp ce coborai? Părea a fi urletul lui Tarzan." - mă întreba în timp ce ce lipea de braţul meu.
     "Aşa este, honey! Când eram copil îmi plăcea să imit urletul lui Tarzan, atunci când săream în apă, direct dintr-un copac de pe malul apei. Cel mai mult îmi placea să mă balansez, agăţându-mă de un mănunchi de frunze de salcie, iar când prindeam viteză îmi eliberam mâinile şi zburam în apă. Acum am trăit exact aceeaşi senzaţie de eliberare, de aceea am simţit nevoia să imit urletul lui Tarzan. Exact ca-n copilărie!! - îi spun în timp ce o opresc din drum pentru a o săruta.
      Mai apucăm să coborâm de trei ori înainte de a ni se face foame şi a merge la restaurant pentru a mânca de prânz. Profit de faptul că majoritatea angajaţilor au venit la restaurant, pentru a lua prânzul, şi le propun ca după ce termină de mâncat să facem un team building sub formă de paint ball, motiv pentru care ne vom împărţi în două echipe egale. Eu voi fi conducătorul unei echipe iar Sofia va conduce cealaltă echipă.. Toată lumea a fost de acord cu această idee. Chiar în timpul mesei se formau alianţe şi echipele, astfel încât după terminarea prânzului puteam începe jocul de paint ball.

      Echipele fiind constituite am considerat că jocul de paint ball poate începe. Un reprezentant al vilei Alpin a fost desemnat arbitru, pentru a ne asigura de corectitudinea jocului. Acesta ne-a oferit timpul necesar pentru a ne pregăti bazele militare înainte de a porni atacul de cucerire a bazei echipei rivale. Printre membri echipei mele a fost şi secretara Sofiei precum şi o parte din angajaţii de la departamentele de resurse umane şi contabilitate. O tactică militară bine organizată împreună cu spiritul de echipă au asigurat victoria uneia dintre echipe. Emoţiile şi adrenalina nu au lipsit nici din această competiţie. Dar, mai presus de toate, a fost DISTRACŢIA!
   Ziua s-a încheiat cu o cină tradiţională, în timpul căreia ne-am povestit emoţiile şi aventurile prin care am trecut fiecare în această primă zi în parcul de aventuri din Straja.
   Ziua următoare a început cu un brainstrming în care am stabilit principalele activităţi ale zilei. La această şedinţă a fost prezent şi unul dintre administratoriiVilei Alpin ce ne-a prezentat celelalte activităţi, care pot fi încercate în cadrul parcului de distracţii, precum şi obiectivele turistice din zonă, care merită vizitate. Având în vedere că acesta este un team bulding le-am reconadat să se grupeze în echipe în funcţie de activităţile pe care vor să le facă în această zi. Astfel, o echipă a decis să plece în excursie în zona staţiunii, cu plecare de la vila Alpin, spre Vf. Mutu - Vf. Straja şi înapoi la vila Alpin.

    Altă echipă a decis să încerce exerciţiile aplicative, precum căţărare şi coborâre în rapel. Din explicaţiile administratorului vilei am înţeles că această căţărare şi coborâre în rapel este exact ca în filmele americane de acţiune în care vedeam soldaţii urcând pe un perete sau pe o stâncă legaţi de o coardă. Mi-am spus că trebuie neapărat să încerc aceast exerciţiu aşa că m-am alăturat acestei echipe şi am pornit spre locul indicat. Aici ne aştepta un perete de stâncă artificial şi un instructor cu hamurile pregătite. Ascultăm, cu mare interes, instrucţiunile ce vizează atât fixarea hamurilor cât şi prizele care trebuie făcute cu colţurile teşite ale acestui perete de stâncă artificială. Vine şi rândul meu să urc. După ce-mi este verificat hamul şi mi se oferă ultimele instrucţiuni mi se spune că pot să pornesc căţărarea. În spatele meu era instructorul care mă asigura să nu cad în cazul în care mi-ar fi scăpat vreo priză. Eram atent la fiecare detaliu, calculam posibilităţile de fixare a prizei pentru fiecare muchie teşită, cu multă grijă îmi mutam greutatea corpului de pe un picior pe altul, posibilitatea să mă deswprind de acest perete era mare dar ştiam că nu am să cad pentru că jos era instructorul mă asigurase cu o coardă. Nu îndrăzneam să privesc în jos ci doar în sus. Nu desnădăjduiam pentru că mă gâneam la o veche zicală "cu răbdarea treci marea". Fiecare pas conta, fiecare nouă priză mă ducea mai aproape de vârf, fiecare nouă mişcare precisă însemna mărirea încrederii în mine.
    "Încă două prize sigure şi am ajuns în vârf!" - îmi spun în timp ce-mi calculez fiecare mişcare.
    "Încă una...Am ajuns!!! DAAA!" - spun în timp ce  ating marginea superioară a peretelui de stângă artificială.
     Coborârea a fost în rapel, exact ca în filmele de acţiune. M-am simţit ca un soldat americat în timpul antrenamentelor.
       După masa de prânz, în urma exeprienţelor povestite, s-a decis ca echipa care a fost în excursie în prima parte a zilei să încerce căţărarea şi coborârea în rapel iar echipa mea să mergem în drumeţie pe acelaşi traseu: vila Alpin -  Vf. Mutu - Vf. Straja şi înapoi la vila Alpin, urmând să ne întâlnim la cină şi iar să facem schimb de experienţe şi amintiri.
     Zilele următoare s-au desfăşurat în acelaşi mod, cu activităţi ce au promovat şi au încurajat spiritul de echipă, cu activităţi în care loialitatea şi respectul reciproc au fost puse la loc de cinste. Rezultatele s-au văzut în timp, astfel încât în doar patru săptămâni se putea observa o creştere a randamentului muncii precum şi o atitudine mai optimistă în cadrul relaţiilor colegiale şi a mediului de lucru.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!

Etichete: parc de aventura Straja, sejur Straja, team building la Straja, vacanta Straja, Vila Alpin*** din Straja