"O nouă zi de luni şi o nouă săptămână de muncă. Greu îmi va fi să mă acomodez cu programul de lucru după două săptămâni de concediu de odihnă." - mă gândeam în timp ce intram în sediul asociaţiei unde deţin funcţia de Preşedinte Executiv.
"Bună dimineaţa domnule Preşedinte!" - îmi spune secretara mea de 27 de ani cu un corp superb şi ochii de un albastru hipnotizator. Lucrează cu mine de aproximativ saşe luni şi deja mi-a dovedit că este inteligentă şi profesionistă motiv pentru care i-am lăsat asociaţia pe mână. Are un nume pe măsură.
"Bună dimineaţa şi ţie, Sofia! Poţi să-mi faci, te rog, o cafea aşa cum îmi place mie, şi să mi-o aduci în birou? Ştii că-mi place <Neagră ca noaptea, tare ca moartea dar dulce ca iubirea> după cum spune un vechi proverb turcesc. De fapt, dacă încă nu ţi-ai savurat cafeaua, poţi să faci una şi pentru tine, aşa cum îţi place, şi să le aduci la mine în birou pentru a-mi povesti ce s-a întâmplat aici în ultimele două săptămâni." - îi spun în timp ce intru în biroul meu, dar nu înainte de a-i mai privi odată acei ochi magnifici.
Iată-mă în biroul meu! Acelaşi birou ce l-am părăsit cu două săptămâni în urmă cand am plecat în concediul de odihnă, la sfatul secretarei mele, pentru a mă relaxa după o decepţie suferită în iubire, în urma despărţirii de cea care urma să-mi devină soţie. Îmi privesc biroul parcă dintr-o altă lumină. Pereţii au altă culoare. Acum sunt de aceeaşi nuanţă de albastru ca ochii secretarei. De pereţi sunt agăţate diplome obţinute la diferite concursuri de profil. Când am plecat în concediu de aceşti pereţi erau agăţate fotografii cu mine şi fosta logodnică. Mai mult ca sigur că este mâna secretarei aici.
"Vă place cum am amenajat biroul?" - mă întreabă în timp ce intră în birou având, pe braţe, o tavă cu două ceşti de cafea, pachetul meu de ţigări şi o scrumieră curată. Îi iau tava din braţe şi o aşez pe biroul meu, mai privindu-i încă odată ochii atât de albaştri.
"Sincer, îmi place foarte mult! Dar, de ce această schimbare de decor?" - o întreb în timp ce-mi aprind o ţigară şi beau o gură de cafea.
"Păi, dumneavoastră aţi plecat în concediu pentru a vă reveni după decepţia suferită. Nu voiam să reveniţi binedispus şi să vă întristaţi după ce aţi fii văzut pozele cu dumneavoastră şi fosta logodnică. Cum vă simţiţi acum?" - mă întreabă în timp ce îşi aprinse o ţigară şi îşi fixă privirea asupra mea.
"Aproape că am uitat-o. Dar să nu mai vorbim despre ea că nu merită. Mai bine spune-mi ce s-a mai întâmplat aici în aceste două săptămâni." - încercam să mă amăgesc singur.
"Aproape că am uitat-o. Dar să nu mai vorbim despre ea că nu merită. Mai bine spune-mi ce s-a mai întâmplat aici în aceste două săptămâni." - încercam să mă amăgesc singur.
"Vă mulţumesc că mi-aţi amintit! - spuse şi dispăru din birou. Reapăru având pe braţe două bibliorafturi pline cu hârtii, pe care le pune pe biroul meu.
"Ce sunt acestea?" - întreb în timp ce deschid primul biblioraft.
"Sunt rapoarte, contracte, avize şi alte documente pe care trebuie să le semnaţi. Le-am întocmit în timp ce dumneavoastră aţi fost plecat în concediu. Semnătura dumneavoastră este necesară pe fiecară document."
"Dar sunt peste 1 000 de foi aici!" - spun, îngrozit, în timp ce răsfoiesc, la întâmplare, primul biblioraft.
"1 325 de foi, mai exact. Iar pentru a vă ajuta v-am făcut rost de această ofertă specială de la Colop România. Sunt specializaţi în distribuirea de ştampile personalizate cu o experienţă de peste 10 ani în acest domeniu. Şi acum au lansat un produs nou pe piaţă, denumit COLOP Printer G7, care are un design inovator ergonomic, cu un ghidaj precis şi o bază transparentă pentru poziţionarea perfectă a amprentei. Iar marele avantaj al acestui tip de ştampilă este fereastra ImagCard XXL cu un afişaj excelent pentru personalizare. Ştampilele pot avea ramă albă sau ramă neagră." - spuse în timp ce îmi întinse o ofertă.
"Cum adică personalizarea ştampilei?" - întreb în timp ce analizez oferta celor de la COLOP. "Pe părţile laterale ale ştampilei, adică fereastra ImageCard XXL, pot fi inserate fotografiile preferate. Iar fereastra ImageCard este uşor de detaşat ceea ce înseamnă că veţi putea schimba fotografiile foarte uşor, în momentul în care doriţi acest lucru. Consider că ar fi util să aveţi o ştampilă cu semnătura dumneavoastră, mai ales în astfel de situaţii." - îmi spuse în timp ce arăta spre cele două bibliorafturi.
"Îmi place cum gândeşti şi că anticipezi nevoile asociaţiei. Iar datorită faptului că mi-ai confirmat că te poţi descurca la conducerea asociaţiei vreau ca de astăzi să devii Vicepreşedinte al acestei asociaţii. O să le transmit celor de la Resurse Umane să-ţi adapteze contractul pentru noua funcţie. Tot ei se vor ocupa de angajarea a două secretare. Dacă vrei poţi face parte din comisia de selecţie. Până atunci te rog să le transmiţi celor de la COLOP o comandă pentru trei ştampile: una cu semnătura mea, una dreptunghiulară cu datele de identificare a asociaţiei pentru eventuale scrisori şi una cu semnătura ta. Voi ruga contabila să-ţi ofere drept de semnătură pentru toate tipurile de documente. De acum vom fi colegi. Acum trebuie să mă apuc să semnez aceste 1 325 de foi." - mai apuc să spun înainte de a descuia sertarul în care îmi ţin setul de stilouri. Doar ce trag de sertar şi o fotografie cade pe podea cu faţa în jos.
"Deci putem să ne tutuim?" - mă întreabă în timp ce mă aplecam să ridic fotografia.
"Da, Sofia! Putem să ne tutuim." - apuc să spun înainte de a întoarce fotografia. O privesc şi fizionomia mi se schimbă.
"Ce s-a întâmplat?" - mă întreabă Sofia observând schimbarea de pe chipul meu. Atunci pun fotografia pe biroul meu pentru a o vedea şi ea. Este o fotografie cu mine şi fosta mea logodnică din perioada când eram foarte fericiţi împreună.
"Cum de mi-a scăpat această fotografie? Probabil că a fost încuiată în sertarul tău. Cred că este mai bine să afli de la mine decât de la alţii: cel mai bun prieten al tău formează un cuplu cu fosta ta logodnică! Am aflat acest lucru de pe contul lor de facebook." - îmi spuse în timp ce privea fotografia.
"Cum de mi-a scăpat această fotografie? Probabil că a fost încuiată în sertarul tău. Cred că este mai bine să afli de la mine decât de la alţii: cel mai bun prieten al tău formează un cuplu cu fosta ta logodnică! Am aflat acest lucru de pe contul lor de facebook." - îmi spuse în timp ce privea fotografia.
"Ceee? CANALIA! Doar ştia că încă mai simt ceva pentru ea! Tot ca muncitor lucrează? Dar ea, a evoluat profesional?" - apuc să spun în timp ce sar revoltat de pe scaun.
"Sunt la fel amândoi. De aceea consider că nu trebuie să te deprime această veste. În definitiv, ce nu te omoară te face mai puternic!, a spus Friedrich Nietzsche în secolul al XIX-lea. - spuse ea încercând să mă liniştească.
"Ai perfectă dreptate! Te rog să cauţi prin arhiva mea de fotografii una cu mine, el şi ea. Mă scoţi din fotografie şi introduci următorul text: <Ce nu te omoară te face mai puternic!> peste imaginea cu ei doi, apoi o trimiţi celor de la COLOP pentru a-mi personaliza stampila cu semnătura mea. Aceasta este fotografia pe care o vreau pe ştampila cu semnătura mea cu care voi semna viitoarele documente importante ale asociaţiei. Pentru ştampila asociaţiei te rog să trimiţi o imagine sugestivă cu domeniul nostru de activitate iar pentru ştampila cu semnătura ta îţi vei alege singură o fotografie." - spun încântat de decizie.
"Vrei o fotografie cu noi doi?" - o întreb şi, la rându-mi, o privesc altfel.
"Da, Adi! Te plac de foarte mult timp şi cred că şi ţie îţi place de mine dar ştiu că respecţi relaţia şef - subaltern de aceea nu am vrut să spun nimic până acum. Acum suntem colegi deci..." - îmi spuse în timp ce se apropiase de mine şi îşi petrecu mâinile după gâtul meu.
"Ai dreptate! Şi eu te plac şi te admir de ceva timp dar până acum m-au împiedicat regulile impuse de mine. Acum însă...sper că nu vei refuza o invitaţie la un prânz romantic!" - am spus în timp ce mâinile mele au înconjurat mijlocul ei.
"De ai şti de când aştept această învitaţie! Dar, înainte de a ieşi din acest birou în noua noastră calitate trebuie să-ţi amintesc agenda ta pentru ziua de mâine:
10:00 - Întâlnire, în biroul tău, cu Ministrul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism pentru o colaborare între asociaţia noastră şi ei în cadrul unui parteneriat public-privat;
11:00 - Întâlnire, în biroul tău, cu Ministrul Transporturilor pentru a-i ajuta să obţină finanţare în cadrul unui proiect european pe P.O.R.;
12:30 - Întâlnire cu reprezentul Primăriei Municipiului Bucureşti privind posibilitatea sponsorizării unui eveniment cultural iniţiat de P.M.B;
14:00-15:30 - Ne desfătăm simţurile cu un prânz romantic împreună;
15:30-17:00 - Întâlnire cu Ministrul Fondurilor Europene;
17:00-18:00 - Secretarul General Adjunct în Ministerul Educaţiei Naţionale.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu