Încă din timpul Universităţii, Camil Petrescu îşi proiectează evoluţia gândirii conform unei scheme ordonatoare hegeliene:„"voi scrie până la 25 de ani versuri [...]; între 25-35 de ani teatru [...]; între 35-40 de ani romane [...]. Şi abia la 40 de ani mă voi întoarce la filosofie” - revista "Vremea" (1943), deoarece considera că poezia, dramaturgia şi proza se constituie în treptele simbolice ale ascensiunii spiritului către „momentul” substanţial, iluminant şi integrator, al revenirii la propriul sine - „clipa” extatică a cunoaşterii absolute.
