Tarzan se întoarce...la Straja!

       Mai deunăzi am văzut la televizor un film cu "Tarzan - Omul Junglei" și amintiri aproape uitate mi-au revenit în minte. Și acum îmi amintesc cum, mic copil fiind, îmi plăcea să mă cațăr în copacii din grădina bunicilor. Cum voiam să zbor din copac în copac și de pe o creangă pe alta precum Tarzan. Eram foarte fericit când mă duceam cu vacile la câmp, iar pe drum întâlneam o salcie. Lăsam vacile singure iar eu urcam în acea salcie și, în timp ce mă legănam, imitam urletul lui Tarzan. Nu conta că urletul meu se ducea până hăt departe, dus fiind de văi și păduri. Pentru mine era esenţial ca urletul lui Tarzan să fie cât mai original. În timpul verii, când vremea era foarte călduroasă, mergeam la scăldat împreună cu băieţii din vecini. La locul de scăldat căutam o salcie mai înaltă pentru a ne căţăra şi, prinzând cu mâna un mănunchi de frunze de salcie, ne luam având şi ne aruncam înspre apă. În acel moment, din piepturile noastre iesea urletul lui Tarzan, după care se auzea un "pleosc" în momentul în care burţile noastre atingeau apa.

      Îmi amintesc momentul în care tatăl meu a construit, din trei țevi de metal, un suport pentru uscatul rufelor, iar eu împreună cu băieții din cartier ne agățam cu mâinile de acest suport și îl traversam de la un capăt la celălalt precum văzusem că fac soldații din filmele americane de acțiune.

     Într-o zi obișnuită de muncă, printre e-mail-urile ce veneau în avalanșă, primesc un e-mail de la Vila Alpin*** din Straja. Mă anunțau că au o ofertă specială pentru team building la Straja. Cum e-mail-urile nu mai conteneau să vină, am cedat și am deschis e-mail-ul celor de la Vila Alpin pentru a analiza mai bine oferta, tentat fiind de o bine meritată vacanță. mai ales că au trecut mai bine de 6 luni de la ultimul concediu. Deja mă imaginam într-un team building alături de Sofia (frumoasa mea iubită) și toți angajații noștri.

    Citind cu atenție această ofertă, observ că au incluse diferite activități precum: cățărarea și coborârea în rapel și coborârea pe tiroliană, și cum aceste activități mi-au trezit amintiri legate de  "Tarzan - omul junglei" printez oferta și mă duc în biroul Sofiei.

  "Ce faci honey? Ai multă treabă? Te tentează un sejur la Straja Parc? Tocmai am primit, pe e-mail, o ofertă de la Vila Alpin*** din Straja. Au un parc de aventură la Straja și, cum în ultimul timp am fost foarte aglomerați cu activitățile asociației, mă gândeam ca peste o săptămână să facem un team building la Straja." - i-am spus în timp ce-i arătam oferta celor de la Vila Alpin.

     "Observ că printre activitățile care pot fi făcute aici au și coborârea pe tiroliană. De mult timp mi-am propus să încerc o asemenea experiență dar nu mi-a permis timpul până acum. Ar fi o oportunitate de a ne relaxa după atâta muncă, dar și un moment propice de a închega relațiile colegiale dintre angajații noștri. Acest team building îl putem considera o vacanță la Straja. Îți recomand să faci demersurile necesare pentru a merge noi doi și toți oamenii din subordinea noastră." - mi-a spus Sofia, în timp ce analiza oferta.

    "Asta înseamnă toți angajații asociației noastre. Strălucită idee. În pauza de masă îi voi anunța că peste o săptămână vom avea parte de șapte zile de aventură, într-un team building la parcul de aventură Straja. Bineînțeles că le voi spune să nu se îngrijoreze în privința zilelor de concediu, pentru că această săptămână de relaxare este un cadou din partea noastră, pentru munca bine făcută din ultima perioadă." - i-am spus în timp ce mă pregăteam să anunț angajații noștri despre această decizie.

    Cele șapte zile au trecut și iată că a sosit momentul în care eu, împreună cu Sofia, și cei 30 de angajați ai noștri eram deja la recepția vilei Alpin*** din Straja pentru a ne caza. Cum am ajuns seara, timpul ne-a permis doar o vizită prin împrejurimi, dar ne-am stabilit ca, începând de-a doua zi, să profităm de toate facilitățile oferite de acest sejur la Straja.

    A doua zi trebuia să înceapă cu brainstorming-ul uzual, dar cum am venit să ne relaxăm, le-am spus angajaților că pot profita de toate facilitățile oferite și că ne vedem la prânz sau la cină.

    Rămânând singuri, şi ştiind dorinţa Sofiei de a coborî pe tiroliană, o iau de mână şi mergem, urmând indicatoarele, spre locul de pornire în aventura denumită "coborârea pe tiroliană", Acolo ne întâlnim cu cele două secretare ale noastre, împreună cu alţi angajaţi, ce ascultau cu mare atenţie indicaţiile instructorului privind prinderea şi folosirea hamului, care oferă şiguranţă în coborârea pe tiroliană, şi nu numai. Privesc chipul Sofiei şi observ cât este de entuziasmată să încerce această experienţă. După doar câteva minute de aşteptat la coadă este rândul nostru să coborâm pe tiroliană şi, cunoscând entuziasmul ei, o invit să coboare înaintea mea. Dupa ultimele indicaţii ale instructorului, Sofia se pregăteşte să coboare. O urmăresc cu atenţie, iar pe chipul ei nu observ nici un semn de emoţie sau frică. Sunt impresionat atât de dorinţa de a încerca această experienţă cât şi de calmul afişat, având în vedere că celelalte fete, ce au coborât înaintea ei, erau speriate. Instructorul o asigură că hamul este bine prins şi îi spune că poate începe coborârea oricând doreşte. Se consideră pregătită şi se pregăteşte să coboare, dar nu înainte de a-şi întoarce privirea spre mine pentru a mă asigura că se simte foarte bine. Îmi transmite o bezea, după care îşi ridică picioarele de pe pământ şi pornește... Apuc să-i raspund la bezea şi văd cum se îndepărtează de mine.
      "Ohhh, daaaa! ZBOOOOOR!!!" - o aud cum strigă de fericire.
     Aştept să ajungă la celălalt capăt al tirolianei, înainte de a mă pregăti să cobor şi eu. Între timp instructorul se asigură că hamul meu este strâns legat şi fixat pe mine. Îmi explică cum trebuie să-mi ţin mâinile pe coarda de susţinere şi cum picioarele mele trebuie să stea în unghi de 90 grade în raport cu corpul meu în timpul coborâri.

   Privesc zarea! Privesc cerul! Privesc pământul! Privesc de jur împrejur, trag aer în piept şi-l expir Instructorul îmi face semn că pot porni. Mai inspir încă odată puternic şi-mi ridic picioarele. Nu mai simt pământul, simt că...alunec...zbor...
    "AAAAA-AA-A-A-AAA!!!" - încerc să imit urletul lui Tarzan, cu ambele palme la gură, în timp ce cu braţele ţin, strânsă la piept, coarda de siguranţă, bucurându-mă de senzaţie şi de libertatea pe care o simţi când nu eşti cu picioarele pe pământ.
    Încă mă bucuram de coborâre când mă apropiam de Sofia, ce mă aştepta la locul de sosire. Apuc să-mi desfac coarda de siguranţă şi Sofia îmi sare în braţe.
     "Honey, a fost atât de frumos şi de plăcut! Mai vreau odată!" - îmi spune în timp ce mă sărută.
     "Aşa este! A fost foarte fruimos! Hai încă odată." - îi spun în timp ce o iau de mână şi plecăm spre locul din care am pornit coborârea.
     "Honey, mi s-a părut sau chiar ai strigat în timp ce coborai? Părea a fi urletul lui Tarzan." - mă întreba în timp ce ce lipea de braţul meu.
     "Aşa este, honey! Când eram copil îmi plăcea să imit urletul lui Tarzan, atunci când săream în apă, direct dintr-un copac de pe malul apei. Cel mai mult îmi placea să mă balansez, agăţându-mă de un mănunchi de frunze de salcie, iar când prindeam viteză îmi eliberam mâinile şi zburam în apă. Acum am trăit exact aceeaşi senzaţie de eliberare, de aceea am simţit nevoia să imit urletul lui Tarzan. Exact ca-n copilărie!! - îi spun în timp ce o opresc din drum pentru a o săruta.
      Mai apucăm să coborâm de trei ori înainte de a ni se face foame şi a merge la restaurant pentru a mânca de prânz. Profit de faptul că majoritatea angajaţilor au venit la restaurant, pentru a lua prânzul, şi le propun ca după ce termină de mâncat să facem un team building sub formă de paint ball, motiv pentru care ne vom împărţi în două echipe egale. Eu voi fi conducătorul unei echipe iar Sofia va conduce cealaltă echipă.. Toată lumea a fost de acord cu această idee. Chiar în timpul mesei se formau alianţe şi echipele, astfel încât după terminarea prânzului puteam începe jocul de paint ball.

      Echipele fiind constituite am considerat că jocul de paint ball poate începe. Un reprezentant al vilei Alpin a fost desemnat arbitru, pentru a ne asigura de corectitudinea jocului. Acesta ne-a oferit timpul necesar pentru a ne pregăti bazele militare înainte de a porni atacul de cucerire a bazei echipei rivale. Printre membri echipei mele a fost şi secretara Sofiei precum şi o parte din angajaţii de la departamentele de resurse umane şi contabilitate. O tactică militară bine organizată împreună cu spiritul de echipă au asigurat victoria uneia dintre echipe. Emoţiile şi adrenalina nu au lipsit nici din această competiţie. Dar, mai presus de toate, a fost DISTRACŢIA!
   Ziua s-a încheiat cu o cină tradiţională, în timpul căreia ne-am povestit emoţiile şi aventurile prin care am trecut fiecare în această primă zi în parcul de aventuri din Straja.
   Ziua următoare a început cu un brainstrming în care am stabilit principalele activităţi ale zilei. La această şedinţă a fost prezent şi unul dintre administratoriiVilei Alpin ce ne-a prezentat celelalte activităţi, care pot fi încercate în cadrul parcului de distracţii, precum şi obiectivele turistice din zonă, care merită vizitate. Având în vedere că acesta este un team bulding le-am reconadat să se grupeze în echipe în funcţie de activităţile pe care vor să le facă în această zi. Astfel, o echipă a decis să plece în excursie în zona staţiunii, cu plecare de la vila Alpin, spre Vf. Mutu - Vf. Straja şi înapoi la vila Alpin.

    Altă echipă a decis să încerce exerciţiile aplicative, precum căţărare şi coborâre în rapel. Din explicaţiile administratorului vilei am înţeles că această căţărare şi coborâre în rapel este exact ca în filmele americane de acţiune în care vedeam soldaţii urcând pe un perete sau pe o stâncă legaţi de o coardă. Mi-am spus că trebuie neapărat să încerc aceast exerciţiu aşa că m-am alăturat acestei echipe şi am pornit spre locul indicat. Aici ne aştepta un perete de stâncă artificial şi un instructor cu hamurile pregătite. Ascultăm, cu mare interes, instrucţiunile ce vizează atât fixarea hamurilor cât şi prizele care trebuie făcute cu colţurile teşite ale acestui perete de stâncă artificială. Vine şi rândul meu să urc. După ce-mi este verificat hamul şi mi se oferă ultimele instrucţiuni mi se spune că pot să pornesc căţărarea. În spatele meu era instructorul care mă asigura să nu cad în cazul în care mi-ar fi scăpat vreo priză. Eram atent la fiecare detaliu, calculam posibilităţile de fixare a prizei pentru fiecare muchie teşită, cu multă grijă îmi mutam greutatea corpului de pe un picior pe altul, posibilitatea să mă deswprind de acest perete era mare dar ştiam că nu am să cad pentru că jos era instructorul mă asigurase cu o coardă. Nu îndrăzneam să privesc în jos ci doar în sus. Nu desnădăjduiam pentru că mă gâneam la o veche zicală "cu răbdarea treci marea". Fiecare pas conta, fiecare nouă priză mă ducea mai aproape de vârf, fiecare nouă mişcare precisă însemna mărirea încrederii în mine.
    "Încă două prize sigure şi am ajuns în vârf!" - îmi spun în timp ce-mi calculez fiecare mişcare.
    "Încă una...Am ajuns!!! DAAA!" - spun în timp ce  ating marginea superioară a peretelui de stângă artificială.
     Coborârea a fost în rapel, exact ca în filmele de acţiune. M-am simţit ca un soldat americat în timpul antrenamentelor.
       După masa de prânz, în urma exeprienţelor povestite, s-a decis ca echipa care a fost în excursie în prima parte a zilei să încerce căţărarea şi coborârea în rapel iar echipa mea să mergem în drumeţie pe acelaşi traseu: vila Alpin -  Vf. Mutu - Vf. Straja şi înapoi la vila Alpin, urmând să ne întâlnim la cină şi iar să facem schimb de experienţe şi amintiri.
     Zilele următoare s-au desfăşurat în acelaşi mod, cu activităţi ce au promovat şi au încurajat spiritul de echipă, cu activităţi în care loialitatea şi respectul reciproc au fost puse la loc de cinste. Rezultatele s-au văzut în timp, astfel încât în doar patru săptămâni se putea observa o creştere a randamentului muncii precum şi o atitudine mai optimistă în cadrul relaţiilor colegiale şi a mediului de lucru.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!

Citeste mai mult...

Sandvișul potrivit pentru şeful nepotrivit!

      Un sondaj realizat în primăvara anului 2013, printre locuitorii capitalei, a reliefat principalele criterii în alegerea locului de muncă, Surprinzător, dar salariul ocupă locul cinci în topul criteriilor de selecţie a noului loc de muncă. Cel mai important aspect fiind buna colaborare cu şeful şi o bună atmosferă la locul de muncă.

      Dar ce faci dacă îţi place locul de muncă, lucrezi într-o atmosferă optimistă colaborând foarte bine cu colegii tăi, dar şeful abia aşteaptă să te dea afară la prima greşeală? Încerci să-l cucereşti, desigur. Cum? Cu sandvişul potrivit pentru şeful nepotrivit!

       La o cafenea, două bune prietene, una blondă şi una brunetă, se reîntâlnesc după câţiva ani:

       "Ce mai faci draga? Cum îţi mai merge? Am auzit că te-ai măritat?" - întrebă blonda, în timp ce comanda o cafea neagră.

       "Aşa este. Mi-am luat un super bărbat: toată ziua mă dezmiardă şi are grijă de mine. În schimb, şeful mă omoară. Mi-am schimbat serviciul de vreo două luni şi am dat peste un şef care toată ziua ne cicăleşte. Şi pe mine şi pe ceilalţi colegi. Nu ştiu ce să mai fac cu el?" - se plângea bruneta, în timp ce trăgea cu nesaţ dintr-o ţigară.

       "Faci ce am făcut şi eu: îl cucereşti cu sandvişul potrivit. Spune-mi mai multe despre el ca să-ţi spun ce să pui în acel sandviş pentru a-l cuceri." - spuse blonda în timp ce-și savura cafeaua neagră.

      "Ce să-ţi spun? Este un şef robot: toată ziua bună ziua numai muncă şi iar muncă. Cum ne vede că stăm puţin se ia de noi. Chiar ne întrebăm dacă are soţie sau copii pentru că până acum nu am observat nici o fotografie pe biroul lui din care să reiasă că îl aşteaptă cineva acasă. Dă-mi un sfat, te rog, ce trebuie să facem pentru a ne lăsa mai liberi?" - se lamenta bruneta în timp ce-şi stingea ţigara.

 "Fii atentă, pentru că nu este complicat! Îi faci un sandviş cu anumite alimente care îl vor linişti şi îl vor face mai sociabil. Pe o felie de pâine prăjită trebuie să pui o cremă de brânză cu verdeaţă ca fiind primul strat întins pe felia de pâine, apoi aşezi o frunză de spanac pentru că cine are o pasiune pentru spanac înseamnă că are şi un suflet melancolic. Peste frunza de spanac vei aşeza două felii de vinete coapte pentru că acestea caracterizează oamenii bine intenţionaţi şi peste toate acestea vei mai aşeza două-trei felii de roşii pentru că acestea caracterizează persoanele care descoperă sensul vieţii în grija pentru familie şi copii. Crede-mă că dacă îi oferi acest sandviş, timp de cinci zile consecutive, începând cu a doua săptămână vei avea parte de un şef mult mai înţelegător şi mai comunicativ. Va ajunge să stea toată ziua cu voi, într-o lungă pauză de cafea!" - spuse blonda, după care mai comandă o cafea.

     "Mulţumesc pentru sfat, m-ai ajutat enorm! Ce sfat îmi dai pentru un şef care una spune şi alta face? Am o prietenă care mi se plânge de şeful ei. Atunci când are nevoie de mai mult timp liber sau de câteva zile libere şeful respectiv promite că i le oferă dar, după câteva zile, uită de promisiunile făcute." - spuse bruneta în timp ce-şi aprindea altă ţigară.

    "În primul rând are nevoie de un sandviş cu alimente care stimulează memoria, pentru a nu mai uita ce promite. Printre acestea putem include câteva legume verzi, precum varza verde şi frunzele de nap. Dacă vrei şă-i îmbunătăţeşti şi mai mult memoria, astfel încât niciodată să nu mai uite ce promite, poţi să-i mai adaugi si câteva felii de avocado care, de asemenea, sunt şi ele benefice memoriei. Şi nu trebuie să uităm 100 gr de somon afumat care, datorită grăsimilor esenţiale omega-3 conţinute în carnea sa, previne instalarea demenţei. Iar dacă este şi fan brânză, întâi vom pune un strat de cremă de brânză cu usturoi. Peste toate aceste alimente vom adăuga câtega felii de praz sau ceapă roşie pentru că prazul (dar şi ceapa roşie) este hrana intelectualilor şi a oamenilor cu o gândire logică bine dezvoltată, care-și respectă cuvântul dat." - spuse blonda în timp ce-şi comandă un asemenea sandviş.

     "Dar ce sandviş recomanzi pentru un şef misterios care stă toată ziua în birou când ai nevoie de un sfat, dar mereu este prezent când se întâmplă ceva rău, pentru a găsi ţapul ispăşitor?" - întrebă bruneta în timp ce admira meniul de sandvişuri în cautarea celui ideal.

  "Cu acest tip de şef este puţin mai greu, dar nu imposibil, să-l schimbi. Dacă stă mai mult timp în birou înseamnă că îţi arată încredere, dar dacă vrei să devină mai sociabil și mai indulgent, ai nevoie de uirmătoarea combinaţie de sandviş: pe felia de pâine vei aşeza întâi o felie de brânză feta tetra pack (ce este săracă în colesterol având 21% ulei de palmieri şi este bogată în vitamine E, fiind antioxidant natural).  Fiind o specialitate daneză din lapte de vacă şi cremoasă o putem asorta cu tot felul de legume, iar dintre legumele ce-l vor ajuta pe acest şef să devină mai sociabil, vom folosi două felii de morcov fiert pentru un suflet melancolic, o jumătate de ardei verde deoarece caracterizează oamenii bine intenţionaţi şi două felii de cartofi copţi pentru a ajuta acest şef să devină o persoană echilibrată, care arată toleranţă faţă de opiniile altora. Şi peste toate acestea mai aşezi o felie de pâine pe care ai întins deja o felie din aceeaşi brânză feta tetra pack. Toate acestea îți vor transforma șeful, în mai puțin de două săptămâni, dintr-o persoană retrasă și mereu în cautarea vinovatului într-o perosoană comunicativă și amiabilă." - spuse blonda în timp ce gusta dintr-un sandviş asemănător.

      "Până aici m-ai ajutat, dar spune-mi cu ce sandviş aş putea îmblânzi un şef soacră, adică acel şef care critică tot timpul, făcându-te să te simţi prost?" - întrebă bruneta în timp ce comandă un sandviş cu brânză cottage cu măsline verzi pentru a visa că este la mare, într-o vacanţă exotică sau într-o livadă de măslini, pentru câteva momente uitând de stresul de la serviciu.

      "Înainte de a-i oferi un anumit sandviş trebuie să-i arăţi că nu te dor criticile sale şi că, cel mai bine, ar fi să păstrezi distanţa. Îţi recomand un sandviş care alungă stresul, atât pentru angajat cât și pentru șef. Începem, cu aşezarea pe o felie de pâine albă, a unei bucăţi brânză proaspătă de vaci, fină, naturală, delicioasă cu doar 0,2% grăsime. Peste această brânză uşoară aşezăm o felie de piept de curcan prăjit pe grătar deoarece are proteinele necesare pentru a oferi saţietate pentru mai mult timp ceea ce duce la o creştere a puterii de concentare şi la o reducere a stresului. Peste acestea aşezăm o felie de caşcaval Sofia şi două felii de roşii. Bineînţeles că peste feliile de roşie poţi aşeza câteva felii de castravete murat pentru ca șeful să înţeleagă aluzia, dar îi faci şi un bine pentru că acest castravete murat este un bun laxativ şi ajută la eliminarea toxinelor din corp. Poate aşa scapă de acest caracter specific soacrelor. Cu un asemenea sandviş vei reuşi, după doar câteva zile, să-ți transformi șeful din scorpie în mielușel." - spuse blonda în timp ce comandă o altă cafea.

      "Dar pentru un şef calculator ce-mi recomanzi? Mă refer la acel şef care tot timpul umblă cu un calculator la el şi face calcule peste calcule iar angajaţii săi se traduc în cifre. Pentru el întotdeauna cifrele trebuie să crească neinteresându-l dacă pentru astă o parte din angajaţii lui sunt nevoiţi să facă ore suplimentare." - spuse bruneta, amintindu-şi că a avut şi ea cândva un astfel de şef.

    "Pentru început vom încerca să îmbunătățim memoria, pentru a scăpa de calculator, dar și să-l relaxeze, iar pentru aceasta vom face o combinaţie între ingrediente care ajută memoria şi ingrediente care ajută la relaxare. Începem cu o brânză proaspătă de vaci, deoarece este bogată în calciu, magneziu şi proteine, toate acestea ducând la o memorie de fier. Peste brânză vom aşeza o felie de carne slabă de vită prăjită la grătar pentru că proteinele din această carne măresc capacitatea de concentrare. Peste bucata de carne vom aşeza două felii de cartof dulce prăjit în cuptor, fiind bogat în magneziu el reprezintă un adevărat relaxant muscular. Peste cartof vom aşeza o legumă verde, de exemplu o frunză de salată sau spanac deoarece compensează deficitul de magneziu, calmând migrenele şi scăzând oboseala. Peste toate acestea adăugăm câteva bucăţi de ton din conservă (fiind bogat în fibre şi proteine oferă o senzaţie de saţietate fără să mănânci mult şi ajută la reducerea grăsimii din organism ducând la îmbunătăţirea metabolismului, oferind un plus de energie corpului prin cantitatea de carbohidraţi) şi câteva boabe de porumb fiert (protejează inima, rinichii, ficatul, sistemul nervos oferind un plus de vitalitate)." - spuse blonda în timp ce achită nota de plată şi amândouă se pregăteau să plece înapoi la serviciu.

                                              Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!

Citeste mai mult...

Arc peste timp: De la televizorul alb-negru la SMART TV Ultra HD 4K

       Au trecut trei luni de când Sofia a devenit vicepreşedintele asociaţiei mele şi lucrurile se desfăşoară foarte bine, nu numai că numărul evenimentelor în care suntem implicaţi s-a dublat, dar numărul partenerilor şi beneficiilor a crescut simţitor. Chiar dacă volumul de muncă a crescut pentru toată asociaţia nimeni nu se plânge pentru că, în lipsa mea, Sofia ştie cum să menţine o atmosferă colegială plină de optimism. Tot trei luni au trecut şi de când noi doi ne-am dezvăluit dragostea unul pentru celălalt, de aceea vreau să să o surprind, ştiind cât de mult iubim amândoi muntele, cu un sfârşit de săptămână la munte.

       Astăzi este vineri. Mă uit la ceas şi observ că ar mai fi două ore din programul de lucru. "În calitate de preşedinte al acestei asociaţii aş putea anunţa că astăzi programul de lucru se încheie acum, dar ei vor fi plătiţi normal. Şi de ce să nu fac acest lucru?" - îmi spun, şi mă pregăteam să anunţ angajaţii asociaţiei de reducerea programului, când îmi sună telefonul mobil. Era Anemona, o veche şi bună prietenă, care m-a sunat să-mi amintească de vizita ce am promis că le-o facem în cursul zilei de astăzi. I-am confirmat vizita şi mi-am anunţat angajaţii că sunt liberi până luni dimineaţa, după care am intrat în biroul Sofiei. La fel de frumoasă ca întotdeauna, stând aplecată peste dosare.

        "Gata honey! Ajunge pentru săptămâna asta. Hai mai bine la Anemona şi Valentin. Ştii că le-am promis, încă de zilele trecute, că le facem o vizită astăzi." - i-am spus în timp ce o sărutam şi îi închideam dosarele.

      "Păi mai avem două ore din program. Ce facem cu angajaţii?" - mă întrebă în timp ce-şi închise laptop-ul şi îşi luă haina din cuier.

      "Deja i-am anunţat că sunt liberi şi că ne vedem luni." - i-am spus în timp ce îi deschideam uşa şi ne îndreptam spre maşină.

      "Bine aţi venit! Ce mai faceţi?" - ne întâmpină Valentin poftindu-ne în casă.

      "Cât mă bucur că aţi reuşit să veniţi! Vă rog, luaţi loc şi serviţi!" - ne salută Anemona, tocmai ieşind din bucătărie cu o farfurie plină de plăcinte cu brânză.

      "Felicitări Ane! Sunt foarte gusotase. Data viitoare când veţi veni la noi ,sigur veţi rămâne

impresionaţi de gustul delicios al deserturilor făcute de Sofia. Găteşte dumnezeieşte!" - spun în timp ce infulec câteva bucăţi de plăcintă. "Dar observ că aţi făcut câteva modificări prin casă. Observ piese noi de mobilier şi aşezarea lor diferă de la ultima noastră vizită. Îmi place, în mod deosebit, acest televizor imens." - apuc să spun în timp ce mă plimbam prin cameră.

       "Îţi place? Acum vreo lună am decis să ne schimbăm televizorul, cu unul mai nou şi mai performant. Aşa am decis să ne luăm un SMART TV 3D, ca să fim în rând cu lumea. Pentru asta l-am rugat pe Vali să caute pe internet noile oferte de televizoare SMART 3D, pentru că, după cum se ştie, pe internet ai şanse să găseşti oferte şi promoţii mult mai avantajoase decât cele din magazine. Acum suntem foarte mulţumiţi de alegere. Este un 4K Ultra HD. Adică pot vedea filmele de acţiune şi competiţiile sportive la rezoluţia de 4K Ultra HD. Dacă avem un DVD cu un film bun, şi dorim să-l vedem în format 3D, acest televizor ne ajută prin motorul Pixel Plus Ultra HD care creşte strălucirea albului şi intensitatea negrului oferind imagini mai clare. Vali este foarte încântat, în special de optţiunea Digital Natural Motion, ce-i permite să vadă competiţiile sportive cu o imagine omogenă şi fluidă dar şi cu o claritate excelentă." - spuse Anemona, în timp ce butona telecomanda arătându-ne aceste opţiuni.  

    "Trebuie să recunosc că una dintre metodele mele de relaxare este un joc de acţiune, iar televizorul acesta este ideal pentru aşa ceva. Are Perfect Motion Rate de 400 Hz, ceea ce-mi permite să mă bucur de imagini fluide în mişcare şi fără terpidaţii, la rezoluţie Ultra HD Aşa că, dacă te încumeţi, te provoc la o cursă de maşini pe acest televizor. Crede-mă, va merita fiecare secundă de joc. Hai să-ţi arăt noua mea colecţie de jocuri de acţiune şi curse de maşini.- spuse Valentin şi-mi făcu semn să-l urmez.

       "Acum, că am rămas singure, putem vorbi mai mult, ca între femei. Trebuie să recunosc că şi eu folosesc acest televizor şi pentru altceva nu doar pentru văzut filme. Îmi place foarte mult să vorbesc cu prietenii pe Facebook şi Skype. Ai observat că noi nu avem calculator? Nici nu avem nevoie. Acest televizor, fiind un SMART TV, ne permite să ne conectăm la Facebook, Twitter, Skype şi Youtube. Plus că are o mulţime de aplicaţii online. Iar ceea ce-mi place în mod deosebit la el este că nu voi mai pierde nici un episod din serialul preferat pentru că, dacă se întâmplă să nu fiu acasă, programez televizorul să-mi înregistreze episodul respectiv şi-l văd când am chef şi timp." - spuse Anemona, în timp ce dădea drumul la un episod înregistrat din serialul preferat.

        "Asta înseamnă că, dacă eu şi Adi avem mai multă treabă la asociaţie şi rămânem peste program, nu voi mai pierde nici un episod din serialul sau emisiunea favorită?" - întrebă Sofia, fascinată fiind de acest televizor.

       "Şi nu numai atât! Observi rama extrem de îngustă a acestui televizor? Această ramă îmi oferă o imagine şi mai mare. Iar cu o diagonală de 101 cm am o imagine ideală pentru un film bun alături de Vali." - mai spuse Anemona înainte ca eu şi Valentin să intrăm în cameră. 

      "Dacă tot v-am stârnit curiozitatea unui film de acţiune 3D, am ales unul din colecţia noastră de DVD-uri pe care să-l vedem acum. Tocmai bine că suntem patru persoane pentru că, odată cu achiziţionarea acestui televizor, am primit cadou două perechi de ochelari 3D şi cu cele două pe care le aveam deja ne putem uita liniştiţi la film." - spuse Valentin în timp ce pregătea câteva pungi de floricele de porumb în cuptorul cu microunde.

       "Hai că stăm pentru că suntem curioşi să vedem ce înseamnă un cinematograf 3D în propria sufragerie. Dar după film, noi ne vom retrage pentru că mâine am ceva de făcut. Înainte de a începe filmul, te rog să ne spui de unde aţi cumpărat acest televizor. Să fiu sincer, sunt foarte tentat să-mi cumpăr şi eu acelaşi model, având în vedere câte funcţii suplimentare are, în comparaţie cu un televizor LCD." - i-am spus în timp ce mă aşezam lângă Sofia.

      "După cum vă povesteam mai devreme, l-am pus pe Vali să caute ofertele pe internet, şi astfel am dat peste magazinul MarketOnline.ro ce tocmai avea o promoţie la acest televizor. Bineînţeles că nu am rezistat acestei oferte şi, în acel moment, am şi făcut comanda. Mă bucur că nu am mai stat pe gânduri." - ne spuse Anemona în timp ce butona telecomanda pentru a porni filmul 3D.

      Pe drum spre casă îi spun Sofiei că am rezervat pentru două zile, o pensiune la munte, doar pentru noi, pentru a sărbători aniversarea a trei luni de când formăm un cuplu. A doua zi, dis de dimineaţă, ne aruncăm bagajele în maşină şi plecăm spre munte. După trei ore de mers cu maşina am ajuns într-un sat situat la poalele muntelui, unde gazda pensiunii deja ne aştepta. Ne-am dorit linişte, iar gazda ne-a asigurat că de asta vom avea parte în acest sat şi, împlicit, în pensiunea ei.

     Încă de cum am intrat în această pensiune am simţit că am călătorit în timp: străchini de lemn şi ştergare agăţate la ferestre ca pe vremea bunicilor mei, preşuri şi macaturi la fel ca cele făcute de bunica mea. Până şi mobila părea a fi din aceeaşi epocă: ladă de zestre, orologiu, şezlonguri, până şi parchetul masiv părea a avea aceeaşi vârstă cu restul obiectelor din jur. Dar ceea ce m-a impresioinat în mod deosebit a fost televizorul de pe noptieră: SIRIUS 242. Îmi părea cunoscut dar nu ştiu de unde aşa că m-am uitat cu atenţie la el. Privindu-l mai îndeaproape îmi amintesc: cu acest televizor am copilărit. O iau pe Sofia de mână şi îi spun: 

     "Uite, honey, acest model este televizorul copilăriei mele. A fost primul televizor al părinţilor mei şi l-am avut până prin '95, când părinţii mei au cumpărat primul televizor color. Acum îmi vin în minte multe amintiri legate de acest televizor. Îmi amintesc că, de multe ori, imaginea televizorului se mişca în sus sau în jos iar singura modalitate de a o fixa era să-i dau o palmă sau un pumn în partea superioară a capacului de lemn. Dar, dacă se întâmpla să-l lovesc mai tare, imaginea începea să se deplaseze stânga-dreapta şi atunci eram nevoit să-i dau o palmă sau un pumn, în partea laterală a capacului. Mai mereu făcea <<purici>> iar ai mei îmi spuneau că pentru a nu mai avea purici trebuie să-i dau cu insecticidul D.D.T. Cel mai frumos era atunci când ploua sau sufla vântul, pentru că ne mişca antena şi trebuia ca cineva să urce pe casă pentru a o mişca şi a o învârti până revenea semnalul la televizor. Pentru această operaţie erau necesare 2-3 persoane: una în faţa televizorului care urmărea eventualele modificări apărute şi îi transmitea persoanei din pragul uşii care, la rândul său, transmitea persoanei de pe casă indicaţiile, de genul: <<mai la stânga>>,<<încă puţin>>, <<prea mult, acum înapoi la dreapta>>, <<aşa, stai aşa, rămâi acolo>>. Când auzeam <<rămâi acolo>> ştiam că trebuie să fixez antena în acea poziţie şi, doar după aceea, puteam să cobor. Când se întâmpla să se strice, ca orice lucru de pe lumea asta, speram să se repare singur, lăsându-l scos din priză pentru un timp. Câteodată îşi revenea, alteori nu. În momentele în care nu-şi revenea îl puneam într-o pătură, pe care o înnodam în formă de targă şi-l scoteam la plimbare, până la atelerul de reparat televizoare. Când eram anunţaţi că televizorul a fost reparat, ne duceam după el, cu aceeaşi pătură, şi-l aduceam acasă aşa cum l-am dus. Dar cea ce mi-a plăcut cel mai mult la el a fost utilitatea lui. Dimensiunile lui ne permiteau să-l folosim în diverse scopuri: câteodată îl foloseam pe post de jardinieră (când puneam pe el ghivece de flori sau ghivece cu grâul pus de Sf. Andrei), pe post de măsuţă de cafea (când puneam pe el ceşti, pahare sau căni) sau măsuţă universală (când puneam pe el vestitul peşte de sticlă aşezat pe macrameul realizat manual). Ceea ce-l făcea diferit, de celelalte exemplare din acelaşi model, sau celelalte modele, era personalizarea carcasei cu abţibilduri. Lipisem abţibilduri cu principalele personaje din serialele la modă, în acea vreme: J.R., Bobby, Sue Ellen, Pamela din Dallas sau Dona, Brandon, David, Steve, Andrea şi Kelly din Beverly Hills 90210. Şi acum îmi amintesc de filmele seriale (Star Trek, Twin Peaks, Dallas, Beverly Hills 90210), desenele animate (Nu zaietz, nu pogodi - de pe postul bulgar) sau emisiunile educative (Teleenciclopedia) pe care le-am urmărit la acest televizor. Dar, având în vedere că programul TVR1 şi TVR2 era compus, în majoritatea timpului, din 4-5 ore de emisie, iar dacă voiam să ne uitam la un film ne puteam uita doar la postul bulgăresc, fiind singurul post străin pe care îl puteam recepţiona. În restul timpului eram pe stradă unde, împreună cu alţi vecini, ne jucam diverse jocuri: <<Ţară, ţară, vrem ostaşi>>, <<Raţele şi vânătorii>>, <<Ţurca>>, <<De-a faţa ascunselea>> şi multe alte jocuri... Iar duminică seara mama ne făcea gogoşi sau alte dulciuri, în timp ce aşteptam noul episod din Star Trek." - spuneam în timp ce admiram, mai îndeaproape, acest televizor.

    "Ai dreptate! Şi mie îmi trezeşte amintiri. Eu am avut un alt model de televizor, dar tot alb-negru. Eu urmăream, în mod deosebit, <<Telecinemateca de luni>> în care o persoană vorbea 2-3 minute despre filmul care se difuza în acea seară. Parcă odată pe săptămână se difuzau filme străine (în special ruseşti) sau emisiunea <<Tezaur folcloric>> cu Marioara Murărescu. Şi eu foloseam televizorul pe post de măsuţă, aşezam pe el tot felul de lucruri, de la bibelouri până la boorcane cu varză acră. Pe noile SMART TV nu poţi pune mai nimic. Şi eu am prins perioada cu abţibildurile lipite pe televizor. Într-o zi, vărul meu a lipit de televizor un abţibild cu un câine. Ce l-a mai certat bunica mea. Încă îmi amintesc cum aşteptam, cu sufletul la gură, serialul <<Casa plină>> cu surorile Olsen, sau serialele <<Salvaţi de clopoţel>> şi <<Dr. Quinn>>. Ce vremuri... Acum avem SMART TV cu funcţii care pot înloui calculatorul dar şi prezenţa umană. Îmi amintesc cum, pe vremea aceea, făceam tot posibilul să fiu în faţa televizorului când începea emisiunea sau filmul preferat. Acum pot programa televizorul să înregistreze episodul şi să-l văd când vreau. Cine s-ar fi gândit că tehnologia va evolua atât de mult? În ritmul acesta, în curând vom avea televizoare care să ne facă şi mâncare sau, cel puţin, să ne ofere senzaţiile unui dejun copios..." - îmi spuse Sofia, în timp ce priveam amândoi, cu nostalgie, acest televizor.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!

Citeste mai mult...

Aventurile lui Tuyen în America!

      Vietnamul într-o zi oarecare. Într-un mic orăşel trăia bogata familia Lam, iar în această zi este mare sărbătoare în casa lor pentru că micuţa Tuyen tocmai a împlinit 14 ani. După marea petrecere, când toată lumea se pregătea de culcare, Tuyen se duse în camera mamei ei şi îi spuse: "Mamă, astazi am împlinit 14 ani şi vreau să-ţi spun că, de câteva zile, mi-au crescut câteva fire de păr pe corp şi nu ştiu ce să fac cu ele."

      "Fata mea, de astăzi începi o nouă viaţă, iar primele semne de bogăţie au început să apară. Să nu tai şi nici să nu arzi acele fire de păr, ci să le laşi să crească cât mai mari. Cu cât este mai lung acel păr cu atât mai fertilă vei fi. Adică vei putea face copii mai uşor. Trebuie să ştii că îţi va creşte păr pe mâini, pe picioare şi sub braţ. Să-l laşi să crească cât mai liber şi vei avea parte de plăceri nebănuite cu băieţii sau cu soţul tău. Trebuie să mai ştii că bărbaţilor le place părul de pe pielea nevestelor. Ei spun că cu cât este mai mare şi mai des cu atât mai bogată şi mai fericită va fi familia lor. Ai observat că, de 14 ani, eu şi tatăl tău nu numai că nu ne-am certat, dar suntem fericiţi şi bogaţi împreună. Şi toate acestea le-am obţinut cu ajutorul acesteia..." - spuse mama în timp ce lăsă să-i cadă camaşa de noapte, descoperind un corp plin de păr atât pe mâini, picioare cât şi sub braţ şi între picioare.

      Timpul trecu, iar micuţa Tuyen creştea de la an la an, şi părul odată cu ea. Acum are 20 de ani şi îşi amintea cum în ultimii ani, era îndeajuns să iasă cu prietenele în cluburi sau la terase şi băieţii făceau roată în jurul lor, admirându-le părul de pe corp şi încercând să le intre în graţii. În aceşti ani, a avut parte de experienţe intime cu băieţi şi, în urma acestora, a considerat că mama ei a avut dreptate când a spus că va avea parte de experienţe nebănuit de plăcute datorită părului de pe corp. Dovedind inteligenţă, ascultare şi încredere, părinţii ei au decis să-i permită să-şi urmeze studiile într-o ţară stăină, dacă aceasta este şi dorinţa ei. Aşa că într-o zi de octombrie, tânăra Tuyen era într-un campus universitar din America, gata să înceapă o nouă etapă din viaţa ei. În prima zi îşi cunoscu şi cele trei colege de cameră: o franţuzoaică, o englezoaică şi o italiancă. Fiind un anotimp rece mai tot timpul, era îmbrăcată în pantaloni şi bluze ce-i acopereau tot corpul, lăsând să i se vadă doar palmele şi chipul angelic. După o săptămână de cursuri intense, colegele de cameră i-au propus ca sâmbătă seara să iasă într-un club pentru a se destinde alături de băieţii din campus.

      Iată că a sosit şi ziua de sâmbătă, iar Tuyen se îngrijora neştiind cum ar trebui să se îmbrace pentru a fi pe plac băieţilor din alte ţări. Colegele îi recomandă să poarte o rochie de seară fără mâneci şi cu spatele gol dar, cel mai important, să fie cât mai scurtă, iar deasupra să poarte un palton lung pe care în club să-l dea jos. Aşa că Tuyen îşi cumpără o rochie albastră după indicaţiile colegelor şi îşi făcu apariţia în club, alături de ele, aşezându-se la masa rezervată dinainte. După doar două cocktail-uri, fetele se încălziră, aşa că renunţară la paltoane şi geci şi săriră pe ringul de dans. Tuyen mai rămase la masă pentru a-şi mai face puţin curaj şi a observa mai bine modul în care se dansează aici. Când considera că a reţinut mişcările de dans, se ridică de la masă, îşi lăsă paltonul pe bancă şi sări în mijlocul ringului, ridicând mâinile şi începând să imite mişcările celorlalte fete. În momentul în care apăru în mijlocul ringului de dans, toţi cei prezenţi au rămas stupefiaţi de prezenţa ei, retrăgându-se la cel puţin cinci metri de ea. Ba unii dintre ei au izbucnit într-un urlet de groază şi au zburat din club la vederea ei. Colegele ei s-au ascuns în mulţime şi s-au făcut nevăzute din club. Tuyen a rămas mirată că toţi o privesc cu groază şi neînţelegând ce s-a întâmplat, s-a retras la masa ei, dar văzând că nici hainele colegelor nu mai erau acolo hotărî să plece spre camera ei.

      În prima zi de facultate după acel week-end, printre colegi apăru zvonul că în respectivul club îşi făcu apariţia o maimuţă îmbrăcată într-o rochie albastră. Colegele de cameră începură să o evite, iar ea nu înţelegea de ce. După câteva zile uneia dintre colege i se făcu milă de ea şi, găsind-o singură în cameră, încercă să stea de vorbă cu ea.

      "Tuyen, observ că eşti fată inteligentă cu un chip angelic aşa că ar trebui să stăm puţin de vorbă despre ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seara în club. Ai observat că atunci când ai ajuns în mijlocul ringului şi ai început să dansezi, majoritatea celor prezenţi s-au retras? Te-ai întrebat de ce? Din cauza părului de pe corpul tău." - îi spuse încercând să-i explice cu calm ceea ce s-a întâmplat.

      "Dar ce are părul meu? În ţara mea, dacă o fată are cât mai mult păr pe corp, înseamnă că va fi foarte bogată şi va avea succes la băieţi." - spuse Tuyen, neînţelegând ce vrea să zică colega ei din Franţa.

     "Am să-ţi arăt!" - spuse franţuzoaica şi dispăru în baie de unde se întoarse îmbrăcată doar cu un halat de baie, pe care îl lăsă să cadă în faţa ei. "Priveşte cu atenţie corpul meu!" 

      Tuyen privi cu atenţie corpul colegei sale şi observă că nu există nici un fir de păr pe corpul acesteia. "Cum este posibil aşa ceva? Tu ar trebui să fii foarte săracă şi să nu ai succes la băieţi!" - îi spuse Tuyen mirată de ceea ce vedea.

     "Dimpotrivă Tuyen, pentru a avea succes în viaţă, dar mai ales pentru a fi înconjurată numai de băieţi frumoşi şi bogaţi, trebuie să nu ai nici un fir de păr pe corp. Trebuie să ai tot timpul o piele fină şi catifelată pentru a avea succes în viaţă." - îi spuse colega, încercând să-i explice situaţia.

     "Dar cum pot scăpa de părul de pe corp şi cum pot avea tot timpul o piele fină şi catifelată? Te rog să mă ajuţi!" - se rugă Tuyen de colega ei.

     "Te voi ajuta. Având în vedere că va fi pentru prima dată când te vei epila şi cum nu vrem să ai umflături, zgârieturi, arsuri sau urme de ceară, am să-ţi recomand o metodă mai puţin dureroasă ce constă în epilarea definitivă cu IPL. Aceasta este o tehnică ce foloseşte fascicule de lumină extrem de concentrate pentru a penetra firul de păr. Aceasta este posibilă cu ajutorul unui dispozitiv care foloseşte lumina intensă pulsată (IPL), cu rolul de a încălzi firul de păr fără a afecta pielea. Astfel, căldura coboară până la rădăcina firului şi o distruge. Dar pentru a folosi această metodă, trebuie întâi să te pregătesc. Iar pentru asta ar trebui ca mai intâi să-ţi epilez pielea cu un aparat de ras cu o seară înainte de epilarea definitivă. Am epilatorul Silk'n Glide, ce este ideal pentru această metodă. El funcţionează cu tehnologia HPL (Home Pulse Light) şi oferă până la 50 000 de impulsuri, iar viteza poate fi reglată de la 1 impuls pe secundă până la 1 impuls la 3,5 secunde. Dar gata cu vorbăria. Mai bine dezbracă-te să te ajut să te epilezi cu aparatul de ras, iar mâine dimineaţă folosim acest aparat pentru epilarea definitivă. - spuse colega în timp ce o pregătea pe Tuyen pentru prima şedinţă de epilare din viaţa ei.

      A doua zi de dimineaţă, a urmat prima şedinţă de epilare definitivă cu epilatorul Silk'n Glide.  Şedinţa a început cu un duş pentru ca pielea să fie curată, după care i s-a aplicat un gel special pentru a atenua durerea. După aplicarea acestui gel s-a folosit epilatorul Silk'n Glide, iar pentru ca pielea ei să nu aibă parte de o reacţie urâtă, prin arsuri ale pielii sau pigmentarea pielii, s-a folosit epilarea prin alunecare cu 1 impuls pe secundă acoperind o suprafaţă de 3 cm pătraţi, după care alunecă şi lansează un nou impuls, pentru o altă suprafaţă de 3 cm pătraţi, nefiind necesară încărcarea lui. Cu acest epilator, Tuyen a putut scăpa, în mai puţin de două ore, de părul de pe tot corpul, fiind ideal pentru majoritatea zonelor de pe corp. După această şedinţă de epilare definitivă, Tuyen a observat că părul de pe corpul ei s-a rărit cu aproape 60% şi creşte din ce în ce mai puţin. Totodată a fost avertizată ce trebuie şi ce nu trebuie să facă după această epilare cu IPL. În primul rând, nu trebuie să se expună la soare timp de două săptămâni după această şedinţă, totodată nu trebuie să facă baie sau duş fierbinte în următoarele 48 de ore, deoarece pielea este sensibilă la căldură. Bineînţeles că nici nu se poate gândi să consume alcool în următoarele 24 de ore, deoarece îi deshidratează pielea.

    În week-end-ul următor, după această şedinţă de epilare, fetele îşi făcură apariţia în acelaşi club. De data aceasta, au avut nevoie doar de un cocktail pentru a se încălzi şi a se arunca în mijlocul ringului de dans. Şi Tuyen era printre ele. Acum nu mai fugea nimeni de ea, ba chiar majoritatea băieţilor dansau în jurul ei şi îi admirau pielea fină şi mătăsoasă, printre ei numărându-mă şi eu. Dacă iniţial mă mulţumeam să-i admir chipul angelic, stând la masa mea şi savurând un whisky pentru curaj, după câteva minute m-am apropiat de ea şi am început să dansez împreună cu ea. După doar un astfel de dans, am observat că nu-i sunt indiferent, aşa că am continuat să dansez din ce în ce mai aproape de ea, începând astfel o conversaţie. Noaptea a fost minunată în compania ei, iar când trebuia să plece am făcut schimb de numere de telefon şi am stabilit să ne vedem a doua zi.
      Prima noastră întâlnire a fost foarte frumoasa, descoperind că avem multe pasiuni comune, motiv pentru care am decis să ne vedem şi în următoarele zile. Într-una dintre aceste zile Tuyen, mi-a povestit despre obiceiurile din ţara ei privind părul de pe corpul femeilor şi semnificaţia acestuia, precum şi cum a decurs prima experienţă de epilare definitivă, ce i-a făcut-o una dintre colegele de cameră. Cu această ocazie, i-am spus că majoritatea europenilor şi americanilor apreciază şi admiră mai mult fetele ce au grijă ca pielea lor să fie fină, mătăsoasă şi fără nici un fir de păr.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!

Citeste mai mult...

Ce nu te omoară te face mai puternic!

       "O nouă zi de luni şi o nouă săptămână de muncă. Greu îmi va fi să mă acomodez cu programul de lucru după două săptămâni de concediu de odihnă." - mă gândeam în timp ce intram în sediul asociaţiei unde deţin funcţia de Preşedinte Executiv.

       "Bună dimineaţa domnule Preşedinte!" - îmi spune secretara mea de 27 de ani cu un corp superb şi ochii de un albastru hipnotizator. Lucrează cu mine de aproximativ saşe luni şi deja mi-a dovedit că este inteligentă şi profesionistă motiv pentru care i-am lăsat asociaţia pe mână. Are un nume pe măsură.

      "Bună dimineaţa şi ţie, Sofia! Poţi să-mi faci, te rog, o cafea aşa cum îmi place mie, şi să mi-o aduci în birou? Ştii că-mi place <Neagră ca noaptea, tare ca moartea dar dulce ca iubirea> după cum spune un vechi proverb turcesc. De fapt, dacă încă nu ţi-ai savurat cafeaua, poţi să faci una şi pentru tine, aşa cum îţi place, şi să le aduci la mine în birou pentru a-mi povesti ce s-a întâmplat aici în ultimele două săptămâni." - îi spun în timp ce intru în biroul meu, dar nu înainte de a-i mai privi odată acei ochi magnifici.

     Iată-mă în biroul meu! Acelaşi birou ce l-am părăsit cu două săptămâni în urmă cand am plecat în concediul de odihnă, la sfatul secretarei mele, pentru a mă relaxa după o decepţie suferită în iubire, în urma despărţirii de cea care urma să-mi devină soţie. Îmi privesc biroul parcă dintr-o altă lumină. Pereţii au altă culoare. Acum sunt de aceeaşi nuanţă de albastru ca ochii secretarei. De pereţi sunt agăţate diplome obţinute la diferite concursuri de profil. Când am plecat în concediu de aceşti pereţi erau agăţate fotografii cu mine şi fosta logodnică. Mai mult ca sigur că este mâna secretarei aici.

       "Vă place cum am amenajat biroul?" - mă întreabă în timp ce intră în birou având, pe braţe, o tavă cu două ceşti de cafea, pachetul meu de ţigări şi o scrumieră curată. Îi iau tava din braţe şi o aşez pe biroul meu, mai privindu-i încă odată ochii atât de albaştri.

       "Sincer, îmi place foarte mult! Dar, de ce această schimbare de decor?" - o întreb în timp ce-mi aprind o ţigară şi beau o gură de cafea.

     "Păi, dumneavoastră aţi plecat în concediu pentru a vă reveni după decepţia suferită. Nu voiam să reveniţi binedispus şi să vă întristaţi după ce aţi fii văzut pozele cu dumneavoastră şi fosta logodnică. Cum vă simţiţi acum?" - mă întreabă în timp ce îşi aprinse o ţigară şi îşi fixă privirea asupra mea.
       "Aproape că am uitat-o. Dar să nu mai vorbim despre ea că nu merită. Mai bine spune-mi ce s-a mai întâmplat aici în aceste două săptămâni." - încercam să mă amăgesc singur.

      "Vă mulţumesc că mi-aţi amintit! - spuse şi dispăru din birou. Reapăru având pe braţe două bibliorafturi pline cu hârtii, pe care le pune pe biroul meu.

      "Ce sunt acestea?" - întreb în timp ce deschid primul biblioraft.

      "Sunt rapoarte, contracte, avize şi alte documente pe care trebuie să le semnaţi. Le-am întocmit în timp ce dumneavoastră aţi fost plecat în concediu. Semnătura dumneavoastră este necesară pe fiecară document."

      "Dar sunt peste 1 000 de foi aici!" - spun, îngrozit, în timp ce răsfoiesc, la întâmplare, primul biblioraft.

      "1 325 de foi, mai exact. Iar pentru a vă ajuta v-am făcut rost de această ofertă specială de la Colop România. Sunt specializaţi în distribuirea de ştampile personalizate cu o experienţă de peste 10 ani în acest domeniu. Şi acum au lansat un produs nou pe piaţă, denumit COLOP Printer G7, care are un design inovator ergonomic, cu un ghidaj precis şi o bază transparentă pentru poziţionarea perfectă a amprentei. Iar marele avantaj al acestui tip de ştampilă este fereastra ImagCard XXL cu un afişaj excelent pentru personalizare. Ştampilele pot avea ramă albă sau ramă neagră." - spuse în timp ce îmi întinse o ofertă.

        "Cum adică personalizarea ştampilei?" - întreb în timp ce analizez oferta celor de la COLOP.              "Pe părţile laterale ale ştampilei, adică fereastra ImageCard XXL, pot fi inserate fotografiile preferate. Iar fereastra ImageCard este uşor de detaşat ceea ce înseamnă că veţi putea schimba fotografiile foarte uşor, în momentul în care doriţi acest lucru. Consider că ar fi util să aveţi o ştampilă cu semnătura dumneavoastră, mai ales în astfel de situaţii." - îmi spuse în timp ce arăta spre cele două bibliorafturi.

       "Îmi place cum gândeşti şi că anticipezi nevoile asociaţiei. Iar datorită faptului că mi-ai confirmat că te poţi descurca la conducerea asociaţiei vreau ca de astăzi să devii Vicepreşedinte al acestei asociaţii. O să le transmit celor de la Resurse Umane să-ţi adapteze contractul pentru noua funcţie. Tot ei se vor ocupa de angajarea a două secretare. Dacă vrei poţi face parte din comisia de selecţie. Până atunci te rog să le transmiţi celor de la COLOP o comandă pentru trei ştampile: una cu semnătura mea, una dreptunghiulară cu datele de identificare a asociaţiei pentru eventuale scrisori şi una cu semnătura ta. Voi ruga contabila să-ţi ofere drept de semnătură pentru toate tipurile de documente. De acum vom fi colegi. Acum trebuie să mă apuc să semnez aceste 1 325 de foi." - mai apuc să spun înainte de a descuia sertarul în care îmi ţin setul de stilouri. Doar ce trag de sertar şi o fotografie cade pe podea cu faţa în jos.

         "Deci putem să ne tutuim?" - mă întreabă în timp ce mă aplecam să ridic fotografia.

        "Da, Sofia! Putem să ne tutuim." - apuc să spun înainte de a întoarce fotografia. O privesc şi fizionomia mi se schimbă.

      "Ce s-a întâmplat?" - mă întreabă Sofia observând schimbarea de pe chipul meu. Atunci pun fotografia pe biroul meu pentru a o vedea şi ea. Este o fotografie cu mine şi fosta mea logodnică din perioada când eram foarte fericiţi împreună.
      "Cum de mi-a scăpat această fotografie? Probabil că a fost încuiată în sertarul tău. Cred că este mai bine să afli de la mine decât de la alţii: cel mai bun prieten al tău formează un cuplu cu fosta ta logodnică! Am aflat acest lucru de pe contul lor de facebook." - îmi spuse în timp ce privea fotografia.

       "Ceee? CANALIA! Doar ştia că încă mai simt ceva pentru ea! Tot ca muncitor lucrează? Dar ea, a evoluat profesional?" - apuc să spun în timp ce sar revoltat de pe scaun.

       "Sunt la fel amândoi. De aceea consider că nu trebuie să te deprime această veste. În definitiv, ce nu te omoară te face mai puternic!, a spus Friedrich Nietzsche în secolul al XIX-lea. - spuse ea încercând să mă liniştească.

        "Ai perfectă dreptate! Te rog să cauţi prin arhiva mea de fotografii una cu mine, el şi ea. Mă scoţi din fotografie şi introduci următorul text: <Ce nu te omoară te face mai puternic!> peste imaginea cu ei doi, apoi o trimiţi celor de la COLOP pentru a-mi personaliza stampila cu semnătura mea. Aceasta este fotografia pe care o vreau pe ştampila cu semnătura mea cu care voi semna viitoarele documente importante ale asociaţiei. Pentru ştampila asociaţiei te rog să trimiţi o imagine sugestivă cu domeniul nostru de activitate iar pentru ştampila cu semnătura ta îţi vei alege singură o fotografie." - spun încântat de decizie. 

     "Pot avea o fotografie cu noi doi?" - mă întreabă, zâmbindu-mi şi privindu-mă printre gene.

     "Vrei o fotografie cu noi doi?" - o întreb şi, la rându-mi, o privesc altfel.

     "Da, Adi! Te plac de foarte mult timp şi cred că şi ţie îţi place de mine dar ştiu că respecţi relaţia şef - subaltern de aceea nu am vrut să spun nimic până acum. Acum suntem colegi deci..." - îmi spuse în timp ce se apropiase de mine şi îşi petrecu mâinile după gâtul meu.

     "Ai dreptate! Şi eu te plac şi te admir de ceva timp dar până acum m-au împiedicat regulile impuse de mine. Acum însă...sper că nu vei refuza o invitaţie la un prânz romantic!" - am spus în timp ce mâinile mele au înconjurat mijlocul ei.

     "De ai şti de când aştept această învitaţie! Dar, înainte de a ieşi din acest birou în noua noastră calitate trebuie să-ţi amintesc agenda ta pentru ziua de mâine:

    10:00 - Întâlnire, în biroul tău, cu Ministrul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism pentru o colaborare între asociaţia noastră şi ei în cadrul unui parteneriat public-privat;

   11:00  - Întâlnire, în biroul tău, cu Ministrul Transporturilor pentru a-i ajuta să obţină finanţare în cadrul unui proiect european pe P.O.R.;

    12:30 - Întâlnire cu reprezentul Primăriei Municipiului Bucureşti privind posibilitatea sponsorizării unui eveniment cultural iniţiat de P.M.B;

    14:00-15:30 - Ne desfătăm simţurile cu un prânz romantic împreună;

    15:30-17:00 - Întâlnire cu Ministrul Fondurilor Europene;

    17:00-18:00 - Secretarul General Adjunct în Ministerul Educaţiei Naţionale.

 

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!

Citeste mai mult...

Prima mea maşină...

       "Am doar 18 ani/Sunt nebun, iubesc și nu am bani!" Noroc că au ai mei!

       Săptămâna trecută am aniversat 18 ani cu un chef de chef, ce ținu 3 zile și 3 nopți, de am îngrozit vecinii. Ei băteau în perete să dau muzica mai încet și să nu mai facem hărmălaie dar distracția era prea mare pentru a nu continua. Ce dacă Bacu' ne bate la ușă! Mai poate aștepta o săptămână până ne apucăm de învățat. Acu' suntem la chef și doar asta ne interesează. Muzica cât mai tare, băieții și fetele să se miște cum știu ei mai bine, băutura să curgă în pahare şi să fie multă distracţie că doar, deh: odată fac optșpe' ani! "Ce trai pe banii babachii! Nici nu te gândești că vine Bacu!" - îmi spuse un prieten. "Și de ce m-aș gândi? Are tata grija de el! Dă plicu' și se rezolvă! Plus că mai are niște pile la comisie. Nu-mi fac griji!" - îi răspund în timp ce-mi mai torn un pahar de whisky. "Apropo de babac, să vezi ce mașină mi-am tras: atinge 100 de km în 4,5 secunde, 220 km/oră, piele naturală la interior. Să vezi ce are pe ea: jante din aliaj de 15", cutie de viteze automată, computer de bord, comenzi volan, geamuri și oglinzi electrice, senzori de lumină, senzori de ploaie și să nu mai spun de servodirecție și parcare automată. O bijuterie frate! Cadou de la babac! Cică îmi spune: <<Eşti om matur acum și trebuie să arăţi asta printr-o mașină pe măsură. Și las' că de bac am eu grijă! Go fun yourself!>> Puteam eu să mai spun ceva? Am zis bogdaproste!" "Bine ai zis frate! Mâine vorbesc cu ai mei să-mi ia și mie una. Până atunci mai toarnă un pahar. Uite-o pe blonda aia ce bine se mișcă! Mă duc la ea că sigur mă scot în noaptea asta!" - zic în timp ce mă duc spre blonda pe care am pus ochii.

    În ziua următoare m-am trezit cu o cruntă durere de cap și cu hainele aruncate prin toată camera. "What the fu..." - n-apuc să termin întrebarea că privirea îmi cade pe blonda ce dormea lângă mine. "Ohh DA! Acum îmi amintesc." Încă încercam să mă dezmeticesc când îmi sună telefonul. Era babacu' care mă anunța că iar a sosit Poliția la el la ușă cu reclamații privind muzica și gălăria de la cheful meu. Halal vecinii mai am! Cică vin acasă pentru a sta de vorbă. Au pretenția să găsească totul lună. Mă uit la frumoasa blondă din patul meu și parcă nu-mi vine s-o dau pe ușă afară, dar dacă trebuie, trebuie. În mai puțin de o oră casa strălucea de curățenie iar blonda fusese expediată demult, când părinții mei își făcură apariția în pragul ușii cu "o falcă în cer și una în pământ". Mă uit deasupra lor și văd nori negri de furtună cu tunete și fulgere iar la vecini un cer senin de primăvară. Nici n-apuc să-i invit în casă că taică-miu începe să se rățoiască la mine. "Ascultă măi ...... eu te țin la școală cu relaţiile mele, îți dau tot ce vrei, duci viață de boier și tu mă faci de râs în fața vecinilor? De câte ori trebuie să-mi mai bată Poliția în ușă pentru a-mi spune ce pramatie ești? ADIO bani de la mine. Să nu-ți treacă prin cap că te ajut cu Bacu'. Tu înveți, tu-l iei. Dacă nu-l iei cu o notă peste 8,50 te angajez ca mecanic la firma prietenului meu." "Și dacă-l iau îmi iei ce mașină vreu?" - plusez, indignat de ce aud. "Hai s-o văd și p-asta! Dacă-l iei cu o notă peste 8,50 promit că-ți iau orice mașină mică își dorești!" - mai apucă să zică înainte de a ieşi pe uşă. Iată-mă singur gândindu-mă cum s-o dau să iasă bine şi de data asta. "Nu cred că mai merge să plătesc un tocilar să scrie lucrarea în locul meu. Nici vorbă să bag la înaintare plicul pentru comisie. N-am bani pentru aşa ceva şi nici nu mă risc. Poate doar să vorbesc cu Ileana - tocilara clasei, ţăranca aceea care învaţă la noi cu o bursă socială, să mă ajute să învăţ pentru Bac'". 

         A doua zi, la şcoală, a trebuit să dau ochii cu ea. Acea fată îmbrăcată anost, cu părul prins într-o coadă de cal şi cu multe coşuri pe faţă. "Ce faci, păpuşe?" "Corect este păpuşă ci nu păpuşe." - mă corectează ea. "Bine, Bine, cum zici tu! Ia zi, te rişti să mă ajuţi să învăţ pentru bac?" - o întreb privind-o prin ochelarii ei cu rame groase. "Corect este rişti ci nu te rişti. Pentru cât timp vrei să te ajut?" "Decât pentru trei luni, cât mai avem până la bac." - îi răspund încercând să nu o privesc. "În acest context se foloseşte doar ci nu decât. Am înţeles cum stai cu limba română. La restul la ce nivel eşti?" "De parcă n-ai ştii că până acum s-a ocupat tatică-miu de tot! Hai, zi, mă ajuţi? O să am eu grijă de tine. O să vezi că se merită!" "Corect este merită ci nu se merită. Dar las'o aşa că vom avea timp. Te ajut cu o singură condiţie: să fiu partenera ta la Balul Absolvenţilor ce va avea loc la o săptămână după afişarea notelor de la Bacalaureat!" - spuse ea dând din gene în timp ce mă privea cu un gest al buzelor ce se dorea a fi un zâmbet. La auzul unei asemenea propuneri am simţit că lucrurile se învârt în jurul meu. "Dacă apar la Bal cu ea la braţ o să mă fac de băşcălie faţă de oamenii mei. Dacă o refuz voi spune bun venit unei vieţi de mecanic auto şi parcă nu vreau asta. Mai bine accept o noapte de băşcălie şi un viitor de inginer în IT decât o viaţă de mecanic" - stabili conştiinţa mea după o oră de gândire. "Bine. Accept să-ţi fiu partener la Bal ca răsplată pentru ajutorul tău la recapitularea pentru Bac." - îndrăzni să spun nefiind sigur de alegere. "Bine. Lecţiile le vom face la mine. Vom lucra în fiecare zi, câte două ore, după orele de liceu. Iar pentru a nu-ţi veni cine ştie ce idei o voi ruga pe mama să ne asiste." - a ţinut ea să puncteze. "Stai liniştită că atunci când te privesc îmi moare pasiunea." - îmi venea să-i spun dar m-am abţinut. Am convenit să începem încă de a doua zi.

       Prima zi de lucru. Iată-mă postat în faţa uşii ei. Sun uşor la sonerie şi peste câteva secunde uşa îmi este deschisă de mama ei. "Intră! Acum a sosit şi Ileana de la liceu. Ia loc pe canapea. Să te servesc cu o plăcintă cu mere? Acum am făcut-o." - şi mă îmbie cu o farfurie mare şi plină de bucăţi de plăcintă cu mere. "Vă mulţumesc!" - spun, din complezenţă, în timp ce iau o bucată de plăcintă şi arunc o privire de jur-împrejur. Mobilier simplu şi sărac: o măsuţă simplă, pe care probabil că şi mănâncă, două scaune asortate cu masa, un mic televizor aşezat pe o noptieră şi această canapea veche pe care stau. Din prima lecţie nu am reţinut nimic pentru că mintea îmi tot fugea la decorul acesta simplu şi la delicioasa plăcintă făcută de mama ei. Zilele treceau, una câte una, iar eu începusem să nu mai bag în seamă decorul anost în care mă aflam, ci să mă concentrez asupra indicaţiilor Ilenei şi asupra bunătăţilor făcute de mama ei. În fiecare zi ne aştepta cu ceva bun făcut în casă. Ileana mi-a spus că mama ei nu agreează mâncarea fast-food şi dulciurile din comerţ. Preferă să le facă în casă.

      În mai puţin de patru săptămâni rezultatele pregătirii, alături de Ileana, au început să apară motiv pentru care consider că sunt şanse să câştig acea promisiune faţă de tatăl meu. Ar fi super tare să apar la Bal la volanul unei Toyota Aygo. Cred că ar înnebuni toţi duşmanii de învidie iar bunăciunile se vor strânge în jurul meu. Pentru asta trebuie să am deja carnetul de conducere aşa că este timpul să mă înscriu la o şcoală de şoferi. În ultimele două luni de liceu va trebui să-mi împart timpul între orele de la liceu, orele de recapitulat cu Ileana şi orele de la şcoala de şoferi. Nu voi mai avea timp de ieşit cu băieţii dar fac orice sacrificiu pentru această maşină. Am auzit că o pot personaliza după cum îmi doreşte inimioara,  Cred că voi alege un albastru metalizat pentru exterior şi voi continua să personalizez grila în formă de X, luminile de zi cu tehnologie LED, spoiler-ul sportiv şi stopurile. În interiorul maşinii vreau să-mi pun o consolă centrală cu conexiune bluetooth, pe volan vreau să am comenzile audio pentru a asculta melodia preferată fără să ridic mâinile de pe volan. Bineînţeles că nu trebuie să uit de sistemul audio care va consta în două subwoofere mari, puse în portbagaj, şi un sistem multimedia X-touch la care să-mi conectez smartphone-ul.

      Cu doar o săptămă înaintea primei probe a Bac-ului am reuşit să obţin permisul de conducere. Din prima! Şi cum nimeni nu poate opri trecerea timpului, iată-ne ajunşi în "săptămâna patimilor" cu terifiantele probe ale Bacalaureatului. Dar, după trei luni de recapitulări cu Ileana, nu mai eram îngrozit de cuvântul Bacalaureat. Nici Ileana nu-mi mai părea atât de respingătoare, ba chiar începusem să o simpatizez. Stilul ei de a explica pe înţelesul meu şi privirea ei caldă m-au ajutat să recuperez tot materialul, din ultimii patru ani de liceu, necesar pentru promovarea Bacalaureatului şi acest lucru s-a observat în nota finală. Mulţi colegi şi profesori s-au mirat când m-au văzut al 15-lea pe listă cu nota 9.20. Majoritatea au crezut că datorez această notă tatălui meu şi relaţiilor sale dar numai eu şi Ileana ştiam adevărul. Nu a fost nici o surpriză locul 2 pe listă obţinut de Ileana cu nota 9.90.  Tatăl meu, de fericire, a uitat de supărarea de acum trei luni şi mi-a promis că în mai puţin de o săptămînă voi avea maşina dorită dar pînă atunci mi-a oferit bani de buzunar pentru o vacanţă binemeritată.

    Deoarece am obţinut acest succes cu ajutorul Ilenei, şi cum înţelegerea este înţelegere, m-am hotărât să mă revanşez faţă de ea. Cu o zi înainte de bal am invitat-o la o plimbare prin centrul oraşului pentru a bea un suc la o terasă. În drum spre respectiva terasă ne-am oprit la un cabinet oftalmologic unde, după o scurtă negociere cu ea, am reuşit să o conving să-şi schimbe ochelarii cu o pereche de lentile de contact. Ea încerca să-mi spună că singura ei dorinţă este să fie partenera mea la bal ci nu alte foloase materiale. I-am spus că am observat asta şi totuşi ne-am continuat plimbarea prin magazinele de haine şi bijuterii cu o pauză la coafor şi cosmetică astfel încât seara, când am revenit la ea, arăta ca o prinţesă. Rămâne stabilit ca a doua zi să fiu la ea la ora 19:00 pentru a merge împreună la bal.

      A doua zi de dimineaţă, mă aştepta în faţa uşii o frumoasă Toyota albastră metalizat, cu o imensă grilă în formă de X, cu luminile de zi cu tehnologie LED, iar de interior nici nu mai spun. Este noul Aygo, exact aşa cum mi l-am dorit şi cum l-am visat de atâtea ori. Tatăl meu apare în pragul uşii şi, văzându-mă entuziasmat ca un copil, îmi întinde cheile spunând: "Ai grijă de ea! Să o conduci tu pe ea şi nu ea pe tine!" I-am mulţumit, în grabă, atât pentru maşină cât şi pentru sfaturi şi am sărit în ea cu gândul să dau cel puţin două ture de oraş înainte de a mă afişa cu Ileana la bordul ei. Este o adevărată plăcere să conduci o asemenea maşină. Virajele sunt sigure semn că servodirecţia este una de calitate, frânele sunt la fel de sigure iar faptul că există airbag-uri atât pentru şofer cât şi pentru pasagerul din dreapta îmi oferă o siguranţă în plus. Sper ca niciodată să nu fie nevoie de air-bag-uri dar niciodată să nu spui niciodată.

       În seara aceleaşi zile, la ora stabilită, sunt la Ileana la uşă. Este îndeajuns să sunt o singură dată la sonerie şi în pragul uşii apăru o frumoasă domnişoară îmbrăcată într-o superbă rochie de seară de culoare verde aprins, La gât purta un medalion cu iniţialele noastre, machiajul de seară şi lentilele de contact împreună cu părul ondulat o transformaseră într-o adevărată prinţesă. Era o adevărată "bunăciune" cum ar spune colegii mei. Pentru mine era prinţesa mea. Ileana, observând maşina, mi-a spus că urcă în maşina mea doar dacă îi promit că nu voi consuma alcool în seara aceasta. Tatăl ei a murit într-un accident de maşină pentru că a condus băut. Îi promit acest lucru şi plecăm spre sala de bal. Un val de uimire şi de invidie a umplut sala de bal când eu şi Ileana ne-am făcut apariţia. Seara a fost magică: râsete, dansuri, amintiri din anii de liceu, planuri pentru viitor. După miezul nopţii băeţii au venit la mine cu o sticlă de whisky. "Ia, frăţioare, şi bea un pahar cu noi de dragul vremurilor din liceu!" - mă îmbie cu un pahar de whisky. "Nu, mersi. I-am promis Ilenei că nu consum alcool în seara asta. Vreau să o duc în siguranţă acasă. Dacă vreţi să bem ceva ne strângem mâine la mine şi bem până cădem, dar maşinile rămân la mine în garaj până iese alcoolul din voi." "Ce-ai păţit frăţioare? Cum de a reuşit tocilara asta să te ţină sub papuc? Până acum ceva timp nu refuzai niciodată băutura şi acum ai ajuns fraierul unei tocilare? Ai ajuns rău frăţioare!" "Mai bine fraier o noapte şi rege toată viaţa decât rege o noapte  şi plin de regrete toată viaţa! - le spun şi mă duc lângă Ileana.

    Spre dimineaţă băieţii, însosiţi de partenerele lor, vin şi ne propun să mergem la mare pentru două zile pentru a sărbători cum se cuvine rezultatele de la Bac. Mă uit la Ileana, ea se uită la mine şi, din priviri, consimţim această escapadă aşa că urcăm în maşini şi pornim spre mare. Pe autrostradă ne-am permis să mergem cu 100-120 km/oră. Fetele, fiind înfierbântate de la alcool şi adrenalina  provocată de viteză, au început să cânte: "Am doar 18 ani, sunt nebuun, iuubeesc şiii nu am bani! Am doar 18 ani... Am doar 18 ani..." Din toate cele cinci maşini, ce mergeau spre mare, se auzea doar o singură melodie. Starea euforică ne-a cuprins pe toţi şi nici nu am observat când am intrat în primul oraş. Noroc cu semaforul de la prima intersecţie că ne-a mai temperat euforia. Dar această calmare a durat doar cinci minute cât am stat la semafor. Când s-a făcut culoarea verde maşinile au zburat cu aproape 90 km/h. Eu eram în spatele lor dar Ileana îmi face semn să o las mai moale. Nici nu apuc să reduc viteza că sunt nevoit să frânez brusc. Două dintre maşinile colegilor mei au intrat într-un tir ce traversa regulamentar o intersecţie nesemaforizată, iar alte două maşini s-au ciocnit violent de primele maşini. Impactul a fost atât de puternic încât primele două maşini au devenit un morman de fiare contorsionate iar următoarele două au fost avariate aproape total. Singura maşină care nu a fost implicată în accident a fost Toyota mea pentru că are frâne bune, oprindu-se la o distanţă considerabilă faţă de primele maşini. A contat şi timpul de reacţie mai bun, pentru că nu consumasem alcool în seara respectivă.

      Raportul Poliţiei a sunat sec: "Accidentul rutier s-a soldat cu moartea a 5 persoane şi şi rănirea gravă a altor 3. Cele 3 persoane rănite se află, în acest moment, în spital cu traumatisme grave. Accidentul s-a datorat vitezei excesive şi a consumului de alcool. Majoritatea victimelor sunt tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 19 ani. Martorii oculari susţin că în momentul producerii accidentului tinerii cântau o singură melodie: Am doar 18 ani, sunt nebuun, iuubeesc şiii nu am bani! Am doar 18 ani... Am doar 18 ani..."

............................................................................................................................................................

        Timpul a trecut şi peste această tragedie. Cu greu eu şi Ileana ne-am revenit după acel şoc. Am avut noroc cu Toyota Aygo pentru că este o maşină sigură şi fiabilă. Ne-a fost alături când ne-am mutat într-un oraş mai mare pentru a merge amândoi la facultate. Eu la Drept, pentru a-i pedepsi pe cei ce conduc sub influenţa alcoolului, şi ea la Medicină, pentru a salva victimele accidentelor rutiere, şi nu numai. Argo ne-a fost alături şi la nunta noastră precum şi la naşterea primului nostru copil. Acum îl aşteptăm pe al doilea...

        Încă tresărim când auzim, la radio sau în difuzoare: "Am doar 18 ani/Sunt nebun, iubesc și nu am bani!"

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!

Citeste mai mult...

Aventura incepe...

        Totul s-a întâmplat demult, tare demult... Cine stă să-şi mai amintească cum au trecut 6 ani şi 8 luni de la acele momente? Şi totusi să încercăm...
         Era o zi normală pentru mine.Tocmai venisem de la facultate şi, ca de obicei, mă "aruncasem" în MMO RPG-ul meu cu atmosferă medievală. Timpul meu se împărţea între facultate, serviciu şi acest MMO RPG. "Ce altceva poţi face într-o zi de Februarie decât să hibernezi ca ursul? De ce nu aş fi şi eu un urs?" - încercam să-mi liniştesc conştiinţa ce, mai mereu, îmi reproşa timpul petrecut în faţa laptop-ului cu acest joc.

         "Chiar şi urşii mormăie în timp ce hibernează!" - îmi spun în timp ce intru în secţiunea de chat a acestui joc fiind sub formă de tavernă. "Uite o fata, uita alta!" - vânătoarea începe... Fiind in spatele unui pseudonim si al unui avatar pot sa fiu oricine şi orice vreau. Pot să fiu Prinţ sau pot sa fiu vagabond. Pot să fiu înţeleptul satului sau pot să fiu un bădăran... "Hei! Dar ce avem aici?" şi ochii îmi fugiră spre uşa tavernei unde o galeşă domniţă îşi făcu apariţia. În clipa următoarte eram sub masă şi îmi ştergeam hainele de praf şi de scame. Un miros greu şi respingător se simte în aer. Fac ochii roată şi observ numai cavaleri şi domniţe frumos înbrăcate şi înmiresmate. "Atunci de unde poate veni un iz atât de respingător?" - îmi tot frecam părul încercând să găsesc răspunsul la întrebarea de nepătruns pentru mine când privirea îmi cade pe hainele mele ponosite şi urât mirositoare. "Mai bine îmi iau tălpăşiţa spre casă înainte să-mi ia cineva urma. Acasă mă arunc în putină şi mă lău bine de nu mă mai miros nici câinii vecinilor." - nici nu mi-am terminat gândul că am şi tulit-o spre casa bătrânească. Moşu mă simte de la o Poştă şi-mi iese în întâmpinare cu un gel de duş revigorant H3 Men de la GEROVITAL. "Să scapi de duhoarea asta!" - îmi spune moşu în timp ce-mi arată putina. Mai de gura moşului, mai din cauza duhorii ce puse stăpânire pe mine am intrat cu plăcere (de data aceasta) în putina deja pregătită de moşu meu. După o jumătate de ceas eram un alt om: mai tânăr, mai revigorat, mai...frumos! "Un om frumos este acela fără păr pe faţă şi care miroase frumos!" - îmi spune moşul şi-mi întinse spuma de ras de la Gerovital H3 Men de la Farmec pentru că are un puternic efect de hidratare, calmare şi catifelare a pielii. Parcă îl aud şi acum pe moşul meu spunând: "Mentolul din compoziţie oferă o senzaţie plăcută de prospeţime." Cu un ciob de sticlă îmi admir faţa. "Ce înţelept a fost moşul meu când mi-a spus că pentru a avea un obraz fin după bărbierit cel mai bine este să folosesc balsamul după ras Gerovital H3 Men de la Farmec.".  Încă îmi admiram chipul în ciobul de sticlă când îl aud pe moşul meu că-mi zice: "Înainte de a te primeni maică-ta trebuie să te dai cu un deodorant Gerovital H3 Men  pentru că te protejează împotriva transpiraţiei şi îţi oferă o senzaţie confortanbilă de piele catifelată." Vestea că în taverna cetăţii s-au strâns cavaleri şi domniţe, care mai de care mai de soi, aprinse gânduri necurate în mintea mămucăi. Gânduri cum că trebuie sa-mi găsesc o domniţă cu care să mă însor şi să fac o nunta mare şi frumoasă cum a avut şi ea, şi mama ei, şi mama mama ei...
       "Bine mama, mă duc în tavernă şi am să încerc să plac unei domniţe aşa cum îţi doreşti matale." - încercam să o liniştesc în timp ce puneam pe mine hainele cele bune pe care le purtam doar la sărbători. "De-ar ştii mama că nu-mi stă gândul la însurătoare ar fugi în lume spunând că o fac de ocară." După ce termin de pus hainele pe mine mă admir într-un geam: cămaşa albă, pantalonii negri iar cizmele de un albastru fermecător se asortează cu pălăria.
        Pentru a-i face pe plac mamei mă duc la taverna cetăţii şi încă de cum intru în tavernă o tânără şi gingaşă domniţă îmi fură privirea. Adevăr grăit-au bătrânii noştri când spus-au că "la soare te poţi uita dar la ea ba". Şi cum să nu-ţi cadă cu tronc când o vezi cât de frumoasă este în în rochia amplă şi albă, în corsetul de o neasemuită frumuseţe - de asemenea alb, pălărie şi pantofiori negri.
    "Chipeşă-i stăpâna tavernei, nu?" - îl aud pe cel de lângă mine întrebându-mă. Închid ochii de câteva ori pentru a mă dezmetici şi-l întreb: "Cine-i stăpâna tavernei?" "Cum cine? Domniţa care ţi-a furat privirea!" Auzind acestea, un zâmbet îmi înfloreşte pe chip şi un sentiment cald mă înfioară. Abia îndrăznit-am să-i grăiesc cerându-i două băuturi şi invitând-o la masa mea. Ea mă vede, îmi zâmbeşte, dar nu ştie ce i se întâmplă: simte acum o fericire ce nu o poate explica, se simte liniştită şi uşoară ca un fulg, ce vine mereu şi pleacă cu prima adiere de vânt. Domniţa nu ştie dacă visează sau totul se întâmplă aievea.
        Cei doi îşi aleg o masă mai îndepărtată. Atmosfera este idilică. Vorbesc, zâmbesc, au momente de tăcere, în care se fixează cu privirea şi amândoi se întreabă: "Oare am să mai revăd vreaodată această minunată făptură?" Din vorbă în vorbă şi din pahar în pahar domniţa... se îmbată şi... se trezeşte acasă la ea, singura. "Pare-se că a fost doar un vis..." - se gândeşte ea "...şi totuşi" domniţa găseşte, lângă ea, un bileţel pe care scria o adresă "poate fi a lui"... domniţa zâmbeşte şi îi scrie, emoţionată, scumpului cavaler:
 
                "Ce face cavalerul meu?...eu inca nu pot face nimic, din cauza <<beţiei>> :)), dar mă mai odihnesc şi eu...este foarte bine...cu toate că încă nu mă simt în largul meu, mă doar capul, stări de vomă, dar este bine :) M-am gândit să îţi mai dau un semn de viaţă :) M-am simţit foarte bine ieri...sper că te voi revedea...:)

A ta Domniţa :*:*:*"

Bineînţeles că răspunsul meu nu s-a lăsat aşteptat şi poştaşul a plecat, în goană, către casa domniţei ducând cu el al meu raspuns:


"Scumpă Domniţă...,

Abia întors dintr-o expediţie obositoare (examenul de la facultate) am descălecat ducându-mi calul obosit spre grajd când observ curierul care opreşte în dreptul moşiei mele şi îmi încredinţează p misivă. Citesc numele expeditorului şi cred că visez: <<Scumpa mea Domniţă îmi trimite scrisoare!>>
Cu emoţie deschid a dumneavoastră misivă şi observând starea dumneavoastră mă cuprind regretele:
 - regret că în aceste momente nu sunt lângă dumneavoastră să fac orice pentru ca această stare să vă părăsească cât mai repede...suflând asupra norilor de îngrijorare şi aducând soarele în viaţa dumneavoastră...:)
 - regret că nu pot să vă văd, în aceste momente, când inima îmi cere acest lucru... :(
 -Dorul de dumneavoastră creşte pe măsură ce orele se scurg agale... Secundele par minute, minutele par ore, orele par zile până în momentul în care vă voi revedea...
După lecturarea scrisorii dumneavoastră inima mea simte cum soarele apare deasupra mea aducând izvor de lumină şi speranţă în viaţa mea, drept pentru care vă mulţumesc pentru acest lucru... :*
Inima mea (şi împreună cu ea întreaga mea fiinţă) este nerăbdătoare să vă vadă drept pentru care mă tot întreabă: <<Când? Când voi avea prilejul să o revăd?>>, iar eu îi răspund:<<Forte curând! Cel mai curând mâine dimineaţă>>...
Cu dorul de dumneavoastră în inimă mă retrag în casa pentru a mă relaxa şi a visa în linişte la dumneavoastră...

Al dumneavoastră cavaler"
.......................................................................................................................................................
             După aproximativ trei săptămâni (şi un lung şir de epistole), într-o zi de primăvară, cei doi protagonişti, ai acestei poveşti, s-au întâlnit şi în viaţa reală. Acea zi a rămas specială pentru ei. A rămas ziua în care iubirea lor a trecut din mediul virtual în realitatea lor. O realitate de basm, plină de iubire şi fericire în care ziua întâlnirii lor a devenit ziua niversaării lor iar numărul aniversărilor acelei zile creştea de la an la an..
            Dacă la început băiatul a vrut doar sa fie un vânător, ce dorea să-şi îmbogăţească colecţia de trofee feminine, în final a ajuns o pradă a propriei aventuri.
            În această poveste nu a existat vănător şi vânat, câştigător şi perdant ci doar o simbioză perfectă manifestată printr-o frumoasă poveste de iubire...

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!

Citeste mai mult...